Falsi comisari de la Protectia Consumatorilor fac controale ilegale in judet

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava a primit semnale de la operatori economici de pe raza judeţului Suceava în legătură cu existenţa unor persoane care efectuează în mod ilegal şi abuziv „controale” sau „cercetează” reclamaţii preluate de la consumatori, majoritatea cazurilor înregistrându-se în zona rurală. „Astfel de acţiuni sunt interzise şi organizaţiilor neguvernamentale de protecţia consumatorilor. Membrilor acestora le sunt interzise efectuarea de controale, cercetarea de reclamaţii. Singura instituţie abilitată în acest sens este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin Comisariatele Judeţene”, a declarat luni, directorul coordonator adjunct al CJPC Suceava, Elena Oanea.

Aceasta a ţinut să precizeze că, în confomitate cu prevederile legale, aceste oganizaţii pot doar să informeze consumatorii asupra depturilor acestora sau pot iniţia acţiuni în justiţie pentru a le apara interesele.

Elena Oanea subliniază că operatorii economici trebuie să ştie că eventualele amenzi aplicate nu se achită niciodată numerar comisarilor, ci la trezoreria pe raza căreia se află sediul social al firmei, o copie după chitanţa, care face dovada plăţii, fiind trimisă la CJPC.

„Pentru a preveni viitoare încălcări ale legii, atragem atenţia opeatorilor economici să solicite ordinul de serviciu în baza căruia se face controlul, să verifice legitimaţiile comisarilor şi să anunţe imediat autorităţile în cazul în care sunt victimile unor asemenea înşelăciuni”, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC după ce a fost informat despre această situaţi.

Acesta face apel şi la consumatori ca „ori de câte ori consideră că li s-au încălcat depturile să se adreseseze CJPC Suceava care preia reclamaţiile acestora şi le cercetează în termenul pevazut de normele legale”.

CJPC Suceava preia reclamaţiile de la consumatori la sediul CJPC Suceava, Bulevardul George Enescu, nr. 2, bloc 7, parter, de luni până vineri, între orele 8:30-17:00, prin telefon zilnic între orele 8:30-19:00 inclusiv sâmbătă, duminică şi sărbători legale, prin fax 0230523111 sau prin mail suceava@opc.ro sau reclamaţii.suceava@opc.ro.