Conducerea Ambulantei s-a razgandit si a semnat contractul cu CAS Suceava

Deşi la începutul săptămânii directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, Daniel Martiniuc, spunea că nu va semna contratul cu CAS deoarece sumele prevăzute sunt mai mici decât cel de anul trecut, iar semnarea ar însemna sinucidere, ulterior s-a răzgândit. De altfel, refuzul SJA Suceava de a semna contractul cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe motiv că nu îi convine suma lunară alocată, l-a nemulţumit pe prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, pe de o parte pentru că Ambulanţa este un serviciu public, iar pe de altă parte din cauza faptului că aceste tergiversări fac ca angajaţii de la Salvare să nu-şi poată primi salariile, ceea ce ar putea întreţine o stare de nemulţumire.

În opinia prefectului, chiar dacă sumele prevăzute în 2010 sunt cu 8% mai mici faţă de cele din 2009, acestea sunt acoperitoare, deoarece anul trecut Ambulanţa şi-a supraevaluat activitatea şi a raportat eronat servicii medicale pe care nu le-a făcut.

CAS Suceava a anunţat vineri, că a semnat contractul cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava. „Valoarea contractului este de 12.597.000 lei pentru anul 2010, cu o medie lunară de finanţare de 1.320.476,20 lei, pentru perioada mai-octombrie 2010, urmând ca sumele necesare pentru ultimele două luni ale anului să fie completate prin rectificări bugetare”, a precizat preşedintele -director general al CAS Suceava, Cristina Iordăchel.

Potrivit acesteia, tarifele acordate au fost următoarele: pentru solicitări cod roşu – cu ambulanţe C 2 – 470 lei pe solicitare, cu ambulanţe B1 – 465 lei pe solicitare , cu ambulanţe B2 – 382 lei pe solicitare; pentru solicitări cod galben, pentru toate tipurile de ambulanţă s-a acordat tariful de 382 lei pe solicitare. S-au contractat şi servicii de transport, în valoare de 297.715 lei, lunar.

Pentru fiecare tip de solicitare cod roşu/galben, CAS Suceava decontează separat şi tariful pe kilometru prevăzut în Norme de 1,85/1,80 lei/km.