Pagube de cel puțin 130.000 lei în urma incendiilor din Cornu Luncii. Autorul le-a provocat din cauza stărilor conflictuale cu sora sa, gospodăria femeii fiind distrusă în totalitate // Detalii


Intră acum și în grupul de

Cele patru incendii provocate intenționat în satul Păiseni din comuna Cornu Luncii au afectat șase proprietăți, producând pagube de cel puțin 132.100 lei. Polițiștii suceveni continuă cercetările în acest caz, reușind să stabilească motiv acțiunilor localnicului de 27 ani care a provocat incendiile.

Primul incendiu a afectat tocmai tei gospodării. Flăcările au mistuit o locuință de 120 mp și un depozit de furaje (același proprietar), dar și o anexă a unui alt proprietar și încă o anexă cu animale a celui de al treilea proprietar.

După circa 40 de minute de la sesizarea primului incendiu, flăcările au fost observate la un depozit de furaje a unui alt localnic.

Incendiile menționate au produs pagube de aproximativ 70.000 lei. Din fericire, nicio persoană nu a suferit arsuri, însă tocmai patru localnici au avut atacuri de panică, necesitând îngrijiri medicale.

Un alt incendiu a distrus în totalitate casa (110 mp) și anexa (30 mp) ce aparțin unei localnice de 43 ani. Femeia este chiar sora piromanului, care locuiește în aceeași curte, dar în imobil separat. Pagubele produse au fost evaluate la 40.000 lei.

Incendiul s-a extins și la imobilul unui vecin, afectându-i câțiva pereți și acoperișul. În acest caz au fost produse pagube de 10.000 lei.

Cel mai mic prejudiciu a suferit o localnică de 58 ani. Ea a găsit lemn carbonizat într-o anexă (se pare că incendiul nu s-a extins), prejudiciul fiind de 100 lei.

Concomitent, flăcările au distrus patru stoguri de fân al unui bătrân de 80 ani, creând prejudiciu de 10.000 lei.

La 2.000 lei a fost evaluat prejudiciul produs de arderea unui adăpost de animale a unui alt localnic.

În prezent, autorul incendierilor, localnicul de 27 ani, se află sub supravegherea medicilor și polițiștilor. În data de 17 august el va fi evaluat din punct de vedere psihiatric. Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere” (7 fapte). Deocamdată se știe că motivul declarat al incendierilor au fost starea conflictuală pe care o are tânărul față de sora sa, localnica de 43 ani care a suferit cele mai multe pagube materiale.


Context:


Intră acum și în grupul de