Tot mai multe asistente de la Ambulanta Suceava iau drumul strainatatii

Plecarea la lucru în străinătate a unor asistenţi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava a devenit un fenomen îngrijorător. „Ne pleacă foarte mulţi în străinătate. Oameni care n-au vorbit niciodată germana sau flamanda reuşesc să treacă interviul pentru că au un CV foarte bun şi sunt bine pregătiţi”, a declarat asistentul-şef al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Lidia Papuc.

Directorul unităţii, dr. Daniel Martiniuc a spus că în locul celor care pleacă sunt angajate temporar alte persoane, numai că le trebuie timp să ajungă la nivelul predecesorilor. „Cei care pleacă au experienţă profesională şi când vin alţii în locul lor le trebuie 6 luni ca să-şi însuşească toate cunoştinţele necesare şi să facă faţă”, a subliniat dr. Martiniuc.

Potrivit Lidiei Papuc, anul trecut au plecat 5 asistenţi medicali, iar în perioada imediat următoare pleacă două asistente de la staţia Vatra Dornei iar alte două îşi pregătesc dosarele. „Ei sunt pasionaţi de munca la urgenţe. Ei nu pleacă pentru că acolo ar fi alte condiţii. Condiţiile sunt cam aceleaşi dar pleacă din cauza salariilor”, a precizat Lidia Papuc, menţionând că un salariu de asistent cu vechime la Ambulanţă ajunge acum, cu „tăierile” aferente, la circa 1200 lei, maximum, dar sunt şi destule salarii de 800 de lei.

Aceasta a mai spus că asistenţii medicali de la SAJ Suceava au făcut cursuri de perfecţionare anul trecut, cu toate dificultăţile financiare, fiind aduşi la Suceava formatori din alte părţi. „Toţi asistenţii şi operatorii au cel puţin 1 curs de perfecţionare făcut în 2010”.

În opinia Lidiei Papuc ceea ce-i mai ţine în ţară pe unii salariaţi ai Ambulanţei este doar pasiunea pentru meserie. „Orele suplimentare nu se mai plătesc, oamenii îşi iau liber, dar în ce priveşte graficele şi împărţirea echitabilă a personalului pe gărzi e aproape imposibilă. Oamenii care lucrează pe Ambulanţă sunt speciali, îşi asumă nişte riscuri dar sunt pasionaţi de Ambulanţă”, a explicat asistentul şef al SAJ.
Serviciul funcţionează în prezent cu 15 medici, 120 de asistenţi şi 135 de şoferi-ambulanţieri.