Un număr de şapte localităţi din patru comune ale judeţului Suceava nu vor beneficia de apă potabilă, timp de două săptămâni, informează conducerea ACET SA Suceava într-un comunicat de presă, precizând că sistarea se datorează reabilitării conductei de aducţiune a apei Ø 600 mm, de la sursa Berchişeşti, până la gospodăria de apă Sf.Ilie.
“În vederea asigurării condiţiilor de execuţie a lucrărilor la acest obiectiv este necesară întreruperea furnizării serviciului public de alimentare cu apă potabilă, în intervalul cuprins între data de 23.05.2011, ora 01:00 şi data de 06.06.2011, ora 18:00, în următoarele zone: comuna Cornu Luncii (localitatea Brăieşti), comuna Berchişeşti (localitatea Berchişeşti), comuna Drăgoieşti (localităţile: Măzănăieşti, Lucăceşti), şi comuna Moara (localităţile: Moara, Frumoasa, Liteni)”, se arată în comunicatul ACET Suceava.
Intră acum și în grupul de





