Flutur ii cere lui Rimbu sa anuleze o taxa care nu exista (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur s-a exprimat joi în favoarea eliminării taxei de parcare în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava pentru persoanele care vin cu probleme de sănătate la Spital sau în vizită la pacienţi, in afara orelor prevazute în programul de vizitare.

Flutur a spus într-o conferinţă de presă că nu i se pare normal ca la SJU să existe o asemenea taxă din considerentul că persoanele care vin aici au cu siguranţă probleme de rezolvat.

„Am avut o discuţie cu managerul Spitalului şi am rugat să renunţe la taxele de parcare pentru cei care vin aici. Nu din asta se îmbogaţeşte spitalul judetean”, a spus Gheorghe Flutur.

Pe de altă parte managerul SJU, ec. Vasile Rîmbu s-a declarat uimit de solicitarea şefului executivului judeţean, explicând presei că nu va putea da curs solicitării venite din partea lui Gheorghe Flutur din simplul motiv că nu există deocamdată o asemenea taxă de parcare.

El a explicat că la Spital nu se plătesc taxe pentru vizitare sau pentru parcarea autovehiculelor.

Rimbu a spus ca vizitatorii sunt obligati sa achite doar suma de 1 leu, reprezentand contravaloarea unei perechi de papuci de unica folosinta pe care orice vizitator este obligat sa ii poarte, practică regăsită la nivelul spitalelor de profil.


Intră acum și în grupul de