Polițiștii Serviciului Rutier Suceava au depistat un conducător auto care se afla sub influența alcoolului, în timp ce se afla la volanul unei autoutilitare pe DN 2, în zona Suceava – Siret.

În cadrul unei acțiuni specifice pentru combaterea excesului de viteză și a neregulilor la depășire, echipajul de poliție a oprit pentru control, luni dimineața, o autoutilitară marca MAN. Verificările în bazele de date au arătat că inspecția tehnică periodică a vehiculului expirase pe 23 ianuarie 2026.
La volan a fost identificat un bărbat de 32 de ani, din comuna Broscăuți, județul Botoșani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest la ora 08:21, rezultatul indicând o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, secția CPU, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.
Intră acum și în grupul de





