Mașina care a luat foc la Zamostea după ce a lovit un podeț avea probleme la instalația electrică


Intră acum și în grupul de

Un autoturism Mercedes-Benz a luat foc în noaptea de 14/15 februarie 2026, după ce șoferul a pierdut controlul direcției și a lovit un cap de pod pe DJ 291A, la intrarea în comuna Zamostea. Incidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta.

Polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați prin apel la 112 în jurul orei 01:15, de către conducătorul auto, un bărbat de 35 de ani din municipiul Suceava. Acesta a anunțat că a acroșat un podeț și că mașina a luat foc.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 01:10. Șoferul se deplasa singur pe DJ 291A, din direcția satului Tăutești spre comuna Zamostea. Într-o curbă la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum (carosabil umed și rece, în contextul ninsorilor și temperaturilor scăzute din zonă), a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un podeț.

În urma impactului au rezultat doar avarii materiale la autoturism, care a luat foc la compartimentul motor. Din fericire, nu au existat victime omenești. Conducătorul auto a ieșit în siguranță din vehicul.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat). Șoferul a declarat că avea cunoștință despre anumite probleme la instalația electrică a mașinii, un martor de bord indicând o defecțiune în zilele precedente.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Pompieri Siret, care au localizat și lichidat rapid incendiul, fără pericol de propagare la vegetație sau alte bunuri. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la nivelul bateriei autoturismului.

Șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar pentru vehicul a fost eliberată autorizație de reparație.


Intră acum și în grupul de