Intră acum și în grupul de
Un bărbat din orașul Frasin a fost reținut marți, 12 mai 2026, după ce a comis multiple acte de violență împotriva unei persoane și a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa cu doar câteva ore mai devreme.
Potrivit polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Frasin, incidentele au început în seara de 11 mai 2026. Bărbatul s-a deplasat la locuința victimei, unde a lovit-o și a amenințat-o cu acte de violență. Câteva ore mai târziu, sub influența alcoolului, a revenit la imobil, a pătruns fără drept în curte și a distrus ușa de la intrare cu obiecte contondente. În momentul în care victima s-a apropiat, agresorul a lovit cu o furcă în geamul ușii, care s-a spart. Victima a fost rănită la mâna stângă de cioburi.
Polițiștii au emis imediat un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care agresorul avea obligația să păstreze o distanță de minim 20 de metri față de victimă și locuința acesteia și să nu o contacteze în niciun fel.
Totuși, în dimineața zilei de 12 mai 2026, în jurul orei 08:30, bărbatul a încălcat ordinul de protecție. În timp ce victima se deplasa pe strada Valea Seacă din Frasin, agresorul a ieșit din casă și i-a adresat injurii și amenințări, provocându-i o stare de temere.
În urma acestor fapte, polițiștii au întocmit dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție (art. 18 alin. 2 din Legea nr. 26/2024) și amenințare (art. 206 alin. 1 Cod Penal), cu aplicarea concursului de infracțiuni.
Marți după-amiază, la ora 15:35, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Intră acum și în grupul de






