Turul Ciclist al Romaniei trece din nou prin Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Şi anul acesta, sportivii pe două roţi din cadrul Turului Ciclist al României vor trece prin municipiul reşedinţă de judeţ.

Conform datelor oferite de edilul şef al Sucevei, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri, bicicliştii vor ajunge în oraşul nostru pe data de 7 iunie, în jurul orelor 18:00.

“Am primit o solicitare de ajutor în acest sens din partea Federaţiei de resort, iar municipalitatea şi-a dat acordul să ofere tot sprijinul pe care îl poate oferi pentru o bună derulare a competiţiei”, a declarat în Ion Lungu.

Chiar dacă, anul acesta, caravana ciclistă ajunge în municipiu de pe traseul Botoşani – Siret – Câmpulung Moldovenesc, diferit faţă de anul trecut, punctul de finiş va fi organizat în faţa Catedralei Catolice “Sf. Ioan Nepomuk” şi nu la intersecţia cu Biblioteca judeţeană, iar premierea sportivilor va fi realizată în faţa Pieţei Uniunii Europene.

A doua zi, caravana va pleca din Suceava pe traseul Fălticeni-Târgu Neamţ.


Intră acum și în grupul de