Deputatul Uricec pune parlamentarii coaliţiei în slujba primarilor din judeţ

Continut video 1 03 2009 - 17:06

Deputatul PD-L de Suceava, Eugen Uricec, a făcut duminică un apel la toţi parlamentarii din coaliţia de guvernare în vederea sprijinirii tuturor primarilor din judeţul Suceava, indiferent de culoarea lor politică, pentru accesarea a cât mai multe fonduri europene. Uricec a declarat, într-o conferinţă de presă, că implicarea parlamentarilor de Suceava trebuie să fie „totală” şi fără nici un fel de analiză asupra culorii politice a primarului pe care îl ajută.

El susţine că doar în acest fel se va putea trece mai uşor sau chiar cu bine peste criza economică ce afectează deja România şi judeţul Suceava. „Dezvoltarea judeţului şi accesarea de fonduri europene sunt mai mult decât necesare şi trebuie să devină prioritare pentru parlamentarii din judeţ. Doar aşa vom reuşi să nu fim afectaţi foarte tare de criza ecoomică”, a mai spus Uricec. Din punctul de vedere al parlamentarului sucevean, lucrurile sunt foarte clare: „indiferent de culoarea politică, primarii trebuie ajutaţi”. El a mai spus că fondurile ce ar putea veni vor ajuta atât comunităţile locale, cât şi mediul de afaceri privat, care va cunoaşte astfel o resuscitare bine venită a cifrei de afaceri. „Eu unul sugerez aplicarea proiectelor care au expertiza unor consultanţi de specialitate în spate, iar la noi, la PD-L, primarii vor putea găsi această expertiză la orice oră”, a conchis Eugen Uricec.


303 vizualizări


  1. foarte bine pozitia d uricec

    nume: nela
    data: 1 03 2009 - 15:51
  2. Logic, parlamentarii trebuie sa reprezinte zona care i-au votat, fara sa mai vina Uricec cu precizari. Dle Uricec, secretarii comunelor, cui ii sunt subordonati? Guvernul nu are nici un fel de conexiune cu primariile locale, ele sunt total independente. Nu crezi ca este ceva omis in legea administratiei publice?

    Mai Uricec, mereu te dai rotund in presa, in realitate esti …vax!
    Imi aduc aminte de o audienta la Prefectura. Dupa doua luni de asteptare, sa-mi vina randul la badea Onofrei, care n-a putut sa vina, politia a anuntat in sala (ilegal) ca matale ii tii locul. Cand mi-a venit randul la audienta, m-ai batat pe umar si mi-ai zis barbateste: “dom’le arde…trebuie sa plec undeva, vorbeste cu doamna jurist“….care cred ca era femeia de seriviciu.

    Lume ca tine, si partidele politice reperzinta conruptia in Romania.

    nume: dl briceag
    data: 1 03 2009 - 16:55
  3. mare nesimtit si mincinos ordinar uricec asta….

    nume: pupux
    data: 1 03 2009 - 21:02
  4. Uricec a iesit in presa pentr a ne arata cat de preocupat este el.In realitate are preocupari zero,adica pardon,merge pana la Bucuresti si vine inapoi.

    nume: ion..P
    data: 2 03 2009 - 14:35
  5. haideti sai lasam sasi faca treaba nui inproscaati cu …

    nume: inproscati
    data: 2 03 2009 - 14:41
  6. am auzit ca ti-ai deschis cabinet parlamentar la mall, ii inviti la o cafea, le faci turul restaurantelor si apoi ii pui sa-ti plateasca nota. da chestia asta cu primarii de unde ai furat-o?, ca tu nu ai timp de politica. greseste bala de spune ca pleci mereu la bucuresti, parca nu te-ar vede toata ziua la cafenea. stii ce iti mai lipseste?, sa te apuci sa cari navete de coca cola de la cafenea la restaurant, da la cit de bine merge mall-ul, nu cred ca mai ai mult pina acolo.
    apropo, cu creditorii cind rezolvi?, ca aud ca s-au cam saturat sa-i tot aburesti, inca n-ai numit nici un ministru!

    nume: tiberiu
    data: 2 03 2009 - 20:47

Nu se mai pot adauga comentarii la acest articol.


alte articole din aceeasi sectiune