Intră acum și în grupul de
Un incendiu de proporții a izbucnit marți, 9 iunie 2026, la o fermă de suine din satul Luncă, orașul Milișăuți.
Potrivit cercetărilor preliminare efectuate de polițiști și pompieri, flăcările au pornit de la un depozit de plante furajere aflat în aer liber. Sursa probabilă de aprindere a fost o țigară aruncată neglijent de unul dintre cei doi zilieri care lucrau la curățenia curții fermei.

Proprietarul fermei adusese dimineața cei doi muncitori (ambii fumători) din satul Humoreni, comuna Comănești, pentru a cosi iarba. În jurul orei 17:30, în timp ce îi transporta acasă, a fost alertat telefonic de o cunoștință care trecuse prin zonă și observase fum. Aceasta a sunat imediat la 112.
La fața locului au intervenit 11 autospeciale de stingere: 5 de la Detașamentele de pompieri Suceava, Rădăuți și Solca, precum și echipaje SVSU din Grănicești, Iaslovăț, Milișăuți, Arbore și Cajvana, alături de un echipaj SMURD.
Bilanțul pagubelor:
- Au pierit prin carbonizare sau asfixiere aproximativ 50 de suine (adulte și mici);
- Adăpostul de suine (construit din bolțari de beton, cu acoperiș din tablă și asterială) a fost afectat pe o suprafață de circa 3.000 mp;
- Au ars plante furajere depozitate în aer liber pe aproximativ 500 mp.
Nu au fost înregistrate victime omenești. Proprietarul fermei a declarat că nu are suspiciuni privind o cauză intenționată, nu are dușmani și nu dorește să depună plângere penală sau să se constituie parte civilă.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Intră acum și în grupul de





