Nechifor vrea sa reia proiectul de infiintare a punctelor de belvedere la care s-a renuntat din cauza unui litigiu cu terenurile


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, că autorităţile judeţene au fost nevoite să renunţe la proiectul cu finanţare europeană prin care se înfiinţau cinci puncte de observaţie de belvedere şi se construia sediul Salvamont în Masivul Rarău din cauză că procedurile de clarificare au fost prelungite prea mult şi că perioada în care ar fi trebuit realizate toate investiţiile ar fi fost foarte scurtă.

Nechifor a explicat că a fost purtată corespondenţă îndelungată cu Autoritatea de Management şi Unitatea de Implementare a Proiectului privind două parcele de teren pe care urmau să fie amplasate două foişoare de observare, despre care se susţinea că sunt în litigiu, fiind incluse în cererea de revendicare a Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei, care a pierdut procesul.

El a arătat că oricum aceste parcele de teren se aflau în zona de protecţie a drumului judeţean care face legătura cu Masivul Rarău şi nu aveau cum să fie în litigiu, dar că au existat nelămuriri ale Autorităţii de Management care au prelungit prea mult procedura.

nechifor santier inspectie

Nechifor a mai spus că proiectul ar fi trebuit să fie finalizat până în decembrie 2015 şi că, cel mai devreme, lucrările ar fi putut începe la mijlocul acestui an, iar şansele ca lucrarea să fie finalizată erau reduse, ţinând cont că presupunea lucrări de construcţii în zona de munte.

Preşedintele CJ Suceava a precizat că va fi redepus spre finanţare acest proiect pe bugetul 2014-2020 imediat ce se vor deschide axele de finanţare.

„Vom depune acest proiect pentru că este important”, a spus Nechifor.

NewsBucovina a anunţat, joi, că proiectul cu finanţare europeană promovat de Consiliul Judeţean Suceava pentru înfiinţarea cinci foişoare în zone de belvedere ale judeţului, şi a unui punct Salvamont pe Masivul Rarău în valoare de 7,7 milioane de lei a fost anulat.

„Faţă de proiectul de buget afişat pe site-ul Consiliului Judeţean Suceava au intervenit modificări ca urmare a respingerii la finanţare a proiectului „Turism montan în Bucovina” declarat neeligibil din cauza situaţiei juridice a terenului pe care urmau a se construi foişoarele nr.1 şi 2 Pojorâta. Acest proiect a fost eliminat din lista proiectelor cuprinse în bugetul propriu al judeţului Suceava”, arată preşedintele CJ Suceava în expunerea de motive a proiectului de buget judeţean pentru anul 2015.

Proiectul respins avea o valoare totală de 7,736 milioane de lei, din care 137.057 lei este valoarea neeligibilă a proiectului, iar 32.893,68 lei reprezintă TVA din valoarea neeligibilă, iar contribuţia CJ Suceava reprezintă 2 la sută din valoarea eligibilă, fiind în aceste condiţii de 151.326,74 lei.

Autorităţile sucevene au arătat în susţinerea proiectului că 65,4 la sută din suprafaţa judeţului Suceava este ocupată de munţi, iar turismul montan este o oportunitate pentru practicarea de activităţi turistice pe parcursul întregului an.

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor,  a explicat că proiectul vizează înfiinţarea a cinci foişoare, alimentate cu energie electrică ce va fi produsă prin celule fotovoltaice, ce vor fi prevăzute cu toalete şi parcare aferentă, dar unde vor fi amenajate, la parter şi magazine pentru comercializarea produselor tradiţionale şi de artizanat.

Lucrările în cadrul acestui proiect trebuiau finalizate în zece luni de la semnarea contractului de execuţie, dar CJ Suceava nu a mai semnat contractul cu asocierea de firme care a câştigat licitaţia.

Potrivit proiectului, două foişoare de belvedere ar fi fost  amplasate în Masivul Rarău şi câte unul în Pasul Palma, Pasul Mestecăniş şi în zona Cacica, iar tot în Masivul Rarău urma să fie construit un nou post Salvamont pentru zona Rarău-Giumalău.


Intră acum și în grupul de