IPS Pimen se teme ca din padurile din Bucovina se vor putea exploata doar fragi, mure si ciuperci


Intră acum și în grupul de

La slujba de sfintire a noului sediu administrativ al Arhiepiscopiei, ÎPS Pimen Suceveanul, arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, si-a exprimat îngrijorarea privind riscul ca din padurile din Bucovina sa se exploateze doar fragi, mure si ciuperci. „Noi insistam de ani de zile pentru retrocedarea Fondului bisericesc, o proprietate, desigur, dar s-au perindat atâtea si atâtea guverne si nu s-a redat ceea ce a fost. A fost punerea în posesie pentru scurt timp. Cele 90.000 de hectare au fost luate înapoi si de aici se intra în discutii care, sigur, au si un caracter politic”, a spus ÎPS Pimen.

Înaltul ierarh a apreciat întelegerea fata de Arhiepiscopie a prefectului Stefan Alexandru Baisanu, care a aratat toata bunavointa pentru a gasi solutii în vederea respectarii legilor. „Nadajduim ca vor fi la guvernare si oameni care vor întelege ca pe noi, în Bucovina, ne paste o mare primejdie în ceea ce priveste aceste paduri. Sunt padurile din aceasta zona, ca cine este proprietar se va vedea”, a mai afirmat ÎPS Pimen. 

Ierarhul a aratat ca potrivit oamenilor de specialitate, prezenta noului combinat de prelucrare a lemnului din zona Radauti „ar putea face ca în cinci ani sa nu mai avem ce taia”. „Padurile îsi au legile lor de exploatare. Poate vor fi oameni care vor întelege, altfel vom exploata numai fragi, mure si ciuperci si sa împrumutam de la o banca europeana pentru a ne putea îngriji padurile. Padurile nu sunt pentru a ne furniza lemn, ci aer curat”, a spus ÎPS Pimen.

La sfintirea noului sediu al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, amenajat într-un imobil ce apartine Consiliului Judetean Suceava, ÎPS Pimen Suceveanul a amintit ca presedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, i-a propus, în urma cu mai multi ani, sa preia aceasta cladire, dar ca a refuzat pe motiv „ca erau si alte solicitari si ca sa nu se creada ca facem greutati”. Înaltul ierarh a multumit conducerii CJ Suceava pentru acest sediu si si-a cerut iertare ca a refuzat initial oferta. ÎPS Pimen a mentionat ca sunt multe cazuri în care Guvernul sau institutii de stat locale au oferit centrelor eparhiale asemenea spatii, deoarece multe din spatiile institutiilor bisericesti sunt ocupate ca urmare a confiscarilor „din timpul stapânirii comuniste”. ÎPS Pimen a aratat ca Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor nu a insistat în vederea retrocedarii acestora, exemplificând cu refuzul privind preluarea a sapte hectare de teren în localitatea Bivolarie, întrucât terenul era bun pentru casele oamenilor.

Printre cei prezenti la slujba de sfintire a noului sediu al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor s-a aflat si presedintele PSD, Mircea Geoana.


Intră acum și în grupul de