Cine e vinovat ca EGGER nu a primit nimic din banii contribuabililor romani?

Asta m-am întrebat la câteva minute dupa conferinta de presa de vineri, organizata la Hotelul GERALD din Radauti si la care au participat Michael Egger, proprietarul firmei care are peste 5700 de angajati în toata Europa, câtiva membri din echipa de conducere, prefectul judetului Suceava, Alexandru Baisanu si subprefectul Orest Onofrei. Partial, a fost prezent si primarul orasului Radauti, Aurel Olarean, care a plecat la un moment dat, având ceva sedinte programate la Primarie. Dar cum s-a ajuns ca la un moment ce se dorea a fi unul festiv sa auzim ca Guvernul României nu s-a tinut de cuvânt fata de Egger si ca pe viitor acesta va avea grija sa avertizeze si alti potentiali investitori asupra pericolului ca în România autoritatile centrale nu se prea tin de cuvânt?

Subprefectul demisionar al judetului, Orest Onofrei, a dat de pamânt cu Guvernul din care înca face parte, explicând, asa pe întelesul tuturor, ca sprijinul ce i se promisese lui Egger a fost în cele din urma nul. Nu am înteles de ce Onofrei s-a transformat peste noapte în avocatul „casei de Egger” si mai ales de ce era cazul sa insiste în a demonta pur si simplu autoritatile locale. Am aflat cu ocazia asta ca agentiile de specialitate, create pentru a ajuta investitorii straini nu functioneaza, ca de fapt vizitele la Guvern facute de Onofrei, de mâna cu Egger, s-au soldat doar cu vorbe goale. Într-un cuvânt, ne-am facut de râs pe toata linia.

La conferinta de presa de la Radauti au fost doua momente foarte interesante. Primul, în care a vorbit reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Baisanu si în care a asigurat de toata colaborarea si unul, în care subprefectul Onofrei, fost prefect în perioada când a început constructia la fabrica Egger, a dat câteva palme zdravene actualei guvernari de nu-mi venea a crede. Dupa ce subprefectul a spus tot ce avea pe suflet, Baisanu s-a ridicat fara un cuvânt de la masa si a parasit sala pur si simplu. Michael Egger a spus apoi ca trebuia sa primeasca de la Guvern aproximativ 54 milioane de euro, deci cam un sfert din întreaga investitie. Foarte frumos!!! 

Si totusi, de ce e Orest Onofrei suparat si de ce Michael Egger sare la gâtul Guvernulu? A cui este în realitate afacerea de la Radauti si mai ales de ce trebuia contribuabilul român sa plateasca din buzunarul sau ca Egger sa vina la Suceava? Si de ce tocmai la Suceava? Cine nu a jucat cinstit în toata afacerea asta? Cine nu a mai avut rabdare pâna la capat si mai ales cine are voie sa vorbeasca acum ca România nu este propice dezvoltarii afacerilor macro? Oare de ce a iesit Onofrei la rampa si s-a disculpat în fata presei si a austriacului? De ce nu s-au dat cele 54 milioane de euro? Dar oare statul austriac stie ce a negociat Egger în România?

Au fost întrebari la care, poate ca Michael Egger a raspuns, dar pentru ca nu înteleg austriaca foarte bine, iar traducerea de la Gerald Hotel a fost minunata, dar la pamânt, nu stiu ce a spus. În schimb, stiu foarte bine ca a evitat sa raspunda la întrebarea „în câte alte tari din UE ati primit subventii ca sa va deschideti afaceri?”

Si mai stiu vreo doi domni prin Radauti care au facut bani cu sacosa în urma rezolvarii problemei cu terenul pentru Egger. Cica unul dintre ei si-a luat deja BMW X6… poate de asta or fi asa multe suparari în zona?
Poate. Clar este ca personal m-am simtit umilit. În primul rând de Michael Egger, care a pozat în izbavitorul ecologic al Bucovinei si Moldovei, sustinând ca de fapt nu a venit sa faca bani la Radauti, ci „ecologizarea zonei”. Si în al doilea rând, de Guvern, ca nu si-a tinut promisiunea fata de Egger. Nu ma intereseaza ce si de partea cui era Onofrei când s-a batut palma cu Egger. Cert este ca nu e suparat degeaba. Fostul prefect Ioan Cusnir avea o vorba: „ein man, ein wort!”…adica „un om înseamna un cuvânt”. Tare mi-e teama ca pe Egger nu-l intereseaza ca Onofrei era atunci apolitic, iar acum vrea din nou în politica si ca între timp s-au mai perindat vreo doi-trei ministri prin Guvern.

El si-a facut treaba si vrea ca România sa-si respecte cuvântul dat. Numai ca e posibil ca de la momentul începerii investitiei si pâna la terminarea ei, România sa fi fost deja declarata membra cu drepturi depline în UE. Si atunci, domnule Egger, cred ca deja beneficiati de multe alte drepturi în România, de care noi, micii români, nu beneficiem atunci când am vrea sa mergem în Austria. Ce ziceti de asta?

Mihai Chira