Ioan Bălan, după ce Ucraina a decis amânarea cu 5 ani a aplicării articolului din Legea învățământului ce prevede predarea doar în limba ucraineană: Este un prim pas, dar decizia Comisiei de la Veneția va fi valabilă și peste 5 ani, iar articolul 7 ar trebui abrogat


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, președinte al grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, membru al Comisiei de politică externă și al delegației parlamentare române pentru negocieri cu autoritățile ucrainene privind Legea învățământului din Ucraina care afectează drepturile minorității române, a declarat, marți, că prorogarea, cu cinci ani, a termenului de intrare în vigoare a articolului ce prevede predarea doar în limba ucraineană este un prim pas făcut de autoritățile ucrainene, care vine în sprijinul actualei generații, dar că decizia Comisiei de la Veneția va fi valabilă și peste cinci ani motiv pentru care articolul va trebui abrogat.

Bălan a spus, după prorogarea cu cinci ani a aplicării articolului 7 din Legea învățământului din Ucraina, că se bucură de această decizie, dar doar pe jumătate.

„Era unul dintre obiectivele delegației parlamentare române care a purtat negocieri cu partea ucraineană: să așteptăm punctul de vedere al Comisiei de la Veneția. A fost un punct de vedere favorabil comunității românești. Promisiunea părții ucrainene a fost că se va ține cont de acest aviz și acum au amânat aplicarea acestui articol”, a spus Bălan.

El consideră că Parlamentul ucrainean ar trebui să reia în dezbatere acest articol și să îl abroge.

„Garanția noastră va fi atunci când acel articol ar intra din nou în dezbaterea Parlamentului și va fi abrogat”, a declarat Ioan Bălan.

El susține că măsura autorităților ucrainene este parțială și bucură doar generația actuală care are posibilitatea să învețe în limba maternă.

„Se amână cu cinci ani de zile și ne bucurăm pentru generația actuală ce reușește să învețe în limba română, dar ne gândim și la ceilalți. Răspunsul Comisiei de la Veneția va fi valabil și peste 5 ani și nu văd rostul acestei prorogări”, a spus Ioan Bălan.

Deputatul liberal sucevean Ioan Bălan a explicat că după ce Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consilului Europei, așa numita Comisie de la Veneția, a dat dreptate României în ceea ce privește afectarea drepturilor minorităților prin noua Lege a învățământului din Ucraina se aștepta ca autoritățile ucrainene să țină cont de acest punct de vedere.

„Reprezentanții ucraineni s-au angajat, în discuțiile pe care le-am avut, să modifice legea ținând cont de avizul Comisiei de la Veneția. Acum sunt argumente suficiente pentru ca minoritatea română din Ucraina să-și păstreze drepturile câștigate”, a menționat Ioan Bălan.

 

Deputatul sucevean a amintit că în timpul deplasării delegației parlamentare române la Kiev în luna octombrie a anului trecut, au fost purtate discuții cu reprezentanți ai Radei din Ucraina, cu președintele Comisiei de politică externă și cu lideri ai principalelor partide aflate la guvernare pentru schimbarea articolului 7 din noua Lege a învățământului în care se prevede că sistemul de educație din se va desfășura doar în limba de stat, respectiv ucraineană.

 

„Atunci am subliniat că actul normativ în discuţie restrânge aria drepturilor deja exercitate de persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, care se regăsesc confirmate în angajamentele asumate de statul ucrainean în plan bilateral şi multilateral și că dreptul de a studia în limba maternă nu trebuie luat şi nici îngrădit, acesta fiind un standard pe care statul român îl aplică în raportul său cu minorităţile naţionale”, a declarat Ioan Bălan.

Comisia de la Veneția a criticat  articolul 7 din legea amintită și a cerut modificarea sa, apreciind că acesta este vag, lipsit de precizie juridică și de claritate, și nu garantează în mod adecvat dreptul la educație în limba minorităților și că Legea implică o diminuare a oportunităților de învățare în limbile minorităților, putând fi ridicată chiar o problemă de constituționalitate.

Mai mult, Comisia a arătat că obiectivul urmărit prin legislația ucraineană, de consolidare a învățământului în limba de stat, nu trebuie promovat în detrimentul limbilor minoritare vorbite pe teritoriul Ucrainei și că e nevoie de “identificarea unui echilibru care să ofere garanții privind educația în limbile minorităților”.(T.B.)


Intră acum și în grupul de