Primăria Suceava, după un an de mandat: De la datorii de 160 de milioane de lei la echilibru bugetar și cea mai amplă desfășurare de șantiere din ultimii 21 de ani


Intră acum și în grupul de

Primăria Municipiului Suceava spune că a trecut printr-o schimbare spectaculoasă în ultimul an, de la un haos administrativ și financiar la o instituție ordonată, cu un buget echilibrat și o reputație de partener de încredere. Municipalitatea suceveană a subliniat într-un comunicat că aceste realizări sunt ca urmare a reformelor implementate sub noua conducere.

Astfel, în urmă cu un an, la preluarea mandatului, sediul primăriei era „sufocat atât la propriu, cât și la figurat”, cu holuri și spații publice aglomerate de mii de dosare și documente neprocesate.

„În scurt timp, am eliberat toate spațiile publice, iar astăzi totul este mai ordonat și mai organizat”, se menționează în comunicat.

Noile reguli impuse au adus „ordine și disciplină” în funcționarea instituției, transformând un mediu haotic într-unul eficient.

Pe plan financiar, situația era și mai gravă: conturile aveau doar 767 de lei, iar datoriile se ridicau la peste 160 de milioane de lei în facturi neachitate.

„Am introdus o disciplină financiară cu care această instituție nu era obișnuită”, afirmă reprezentanții primăriei care arată că rezultatul este că după 12 luni, soldul conturilor a depășit 2 milioane de lei, iar toate facturile sunt achitate cu mult înainte de scadență.

Această schimbare a fost esențială, mai ales în contextul celei mai ample campanii de șantiere din ultimii 21 de ani, care implică investiții majore în infrastructură, se subliniază în mesaj.

Totuși, reformele au scos la iveală moștenirea problematică a fostei administrații, iar furnizorii, neplătiți la timp, au inițiat procese în instanță pentru penalități în valoare de 73.443.082 de lei. Dintre aceștia, 20.721.173 de lei au fost deja achitați, iar departamentul juridic luptă în prezent pentru restul de aproximativ 53 de milioane de lei. „Este inacceptabil faptul că, în timp ce se cheltuiau banii sucevenilor pe tot felul de festivaluri și alocări discreționare, se acumulau datorii și penalități uriașe pentru cheltuielile de funcționare”, se precizează în comunicat, cu o critică directă la adresa practicilor anterioare.

Astăzi, Primăria Suceava se prezintă ca un model de eficiență locală: buget echilibrat, plăți punctuale și o colaborare solidă cu furnizorii și partenerii.

„Am devenit un partener de încredere”, se concluzionează în comunicat, cu precizarea că aceste realizări vin în beneficiul direct al cetățenilor, prin proiecte de dezvoltare accelerate.


Intră acum și în grupul de