Un alt fel de a gandi despre oamenii scolii

Orice eveniment închinat scolii are o rezonanta aparte în sufletul celor ce o slujesc.
                 Am participat zilele acestea la o sarbatoare al carei generic spune totul,  „Ziua Internationala a Educatiei”.
                 Implicarea în acest eveniment a administratiei locale m-a bucurat nespus de mult. Spun acest lucru cu bucuria omului care vede o noua perspectiva a învatamântului în general, a celui sucevean, în particular, dar si cu tristetea unui trecut ce nu ma onoreaza, datorat modului în care oamenii responsabili din administratie priveau scoala.
                 Cum poti comenta momente diametral opuse ale „tratamentului” aplicat acum câtiva ani celor ce slujeau scoala cu acelasi devotament cu care distinsii dascali de astazi o fac?   În timp ce astazi, munca si daruirea lor este pretuita cu prilejul unor evenimente scolare de catre oamenii administratiei locale, cu ceva ani în urma acest lucru nu era posibil.
                  Cum poti sa nu remarci efortul unor Consilii locale orasenesti si municipale pentru a stimula moral si material pe cei care, cu munca si priceperea lor, contribuie la instructia si educatia cetatenilor de mâine ai cetatii?
                  Cum poti sa nu admiri preocuparea Consiliului Judetean, a domnului Gheorghe Fluture personal, în a sprijini Inspectoratul Scolar Judetean Suceava pentru organizarea unei manifestari în care a fost implicata dascalimea judetului?
                   Alaturi de presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Flutur, primarii unor orase (ca: Ioan Lungu – Suceava sau Vasile Tofan – Falticeni)  au tinut sa înmâneze personal premii unor dascali merituosi.
                   Si când ma gândesc ce greu îi era unui fost presedinte de Consiliu Judetean sa se coboare la nivelul „profesorasilor” (termenul nu-mi apartine) pentru a le spune câteva cuvinte la momentele de bilant scolar, ma apuca o tristete iremediabila.
                   Directorii de scoli îsi mai amintesc cu siguranta de  analizele noastre semestriale, care, în cei patru ani ai mandatului meu, s-au remarcat prin absenteismul celui care, din punct de vedere administrativ judetean,  avea obligatii, prin fisa postului, sa fie prezent la actiunile celor ce slujeau scoala. Nu mai dezvolt subiectul, pentru ca multe din acuzele ingerintelor politice ce mi s-au adus de-a  lungul  timpului au fost nedrepte. Unele au avut substrat real; mi le asum în totalitate, dar multe sunt de povestit pentru a fi întelese deciziile mele din ultima vreme.
                   Ma bucur astazi ca sunt lânga niste oameni  din administratia publica care gândesc altfel atunci când este vorba de scoala si de oamenii ei.
                   Îi felicit pe cei care au primit onorurile binemeritate cu ocazia „Zilei Internationale a Educatiei”, dar si pe cei care prin munca si stradaniile lor fac parte din armata numeroasa a  educatorilor anonimi si fara de care instructia si educatia n-ar avea sens.

                   VIVAT PROFESORES!

                            Prof.  MIHAI VITCU