Sobele și instalațiile electrice defecte – principalele cauze ale incendiilor din sezonul rece


Intră acum și în grupul de

Pentru că sezonul rece și-a făcut deja simțită prezența, inspectorii Serviciului de Prevenire a Incendiilor din cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava au demarat o campanie de prevenire a incendiilor pentru a preveni populația de evenimente nedorite. Șeful ISU „Bucovina” Suceava, colonel Lulcel Lulciuc precizează că din datele statistice ale unității rezultă că în perioada sezonului rece, cele mai multe incendii se înregistrează la gospodăriile cetățenești.

 „Pericolul de izbucnire a incendiilor crește datorită exploatării intense și uneori necorespunzătoare a sistemelor de încălzire -sobe cu sau fără acumulare de căldură, radiatoare electrice, centrale termice, a coșurilor de evacuare a fumului defecte sau necurățate, a instalațiilor și aparatelor electrice utilizate cu defecțiuni, improvizații sau care depășesc puterea instalată a curentului electric, a chibriturilor sau brichetelor lăsate la îndemâna copiilor, cenușa cu jar aruncată în apropierea furajelor și construcțiilor, a afumătorilor improvizate și/sau nesupravegheate și a fumatului în pat ori aruncarea țigării la întâmplare”,  menționează colonelul Lulciuc.

Inspectorul șef al ISU Suceava spune că o cauză frecventă de incendii, specifică perioadei de iarnă, este utilizarea cu defecțiuni sau improvizații a aparatelor sau instalațiilor electrice. Printre acestea a amintit suprasolicitarea prizelor de curent (prin utilizarea a cel puțin 3-4 aparate electrice concomitent), înlocuirea siguranțelor fuzibile cu altele improvizate, utilizarea marilor consumatori (calorifere electrice, mașini de spălat), pe circuite subdimensionate, improvizații pe/de circuite electrice, reșouri improvizate (în special cele confecționate din blocuri de BCA, în care se introduc rezistențe de nichelină, etc.).

În aceste condiții specialiștii de la prevenire recomandă nesuprasolicitarea circuitelor prin utilizarea concomitentă pe aceeași priză a mai multor aparate electrice cu consum mare, întrucât priza se încălzește, se topește izolația și se poate genera un incendiu atât la priză cât și la doză; supravegherea aparatelor electrice care sunt în funcțiune, pentru a depista eventualele defecțiuni ce pot genera incendii; la apariția și depistarea defecțiunii, aparatul respectiv va fi deconectat și nu va fi refolosit decât după remedierea defecțiunilor; nu amplasați reșouri sub pat, lângă pat, lângă elemente de mobilier, îmbrăcăminte sau pe elemente combustibile; se interzice utilizarea reșourilor improvizate; neutilizarea pe circuitele de priză a siguranțelor mai mari de 16A, iar pe cele de lumină de 10A (valabile în general pentru locuințele în comun de la nivelul blocurilor).

„Este știut de toată lumea că sobele din tablă, burlanele utilizate cu defecțiuni, alimentate în exces sau având în apropierea acestora materiale combustibile, generează numeroase incendii. Temperatura coșului de fum depășește 500oC pe timpul funcționării sobei, putând ajunge, pe fondul supraalimentării cu combustibil la cca. 1000 oC, iar funinginea depusă pe pereții interiori se aprinde sau coșul crapă, gazele fierbinți scapă în exterior, putând astfel aprinde materiale combustibile din apropiere. Un pericol deosebit îl constituie amplasarea în apropierea sistemelor de încălzit metalice, a obiectelor de îmbrăcăminte în scop de uscare, sau neprotejarea elementelor combustibile din structura pereților, la trecerea prin acestea a burlanelor. Din cauza încălzirii, burlanele își pierd etanșeitatea, permițând gazelor arse și flăcărilor să iasă din încăpere, putând genera pe lângă incendii și asfixierea persoanelor”, mai precizează colonelul Lulciuc.

În scopul evitării producerii a astfel de evenimente, ISU Suceava recomandă să nu se alimenteze, sub nici un motiv, sobele în exces; repararea din timp a sobelor, coșurilor, văruirea acestora în poduri pentru a putea observa eventualele fisuri, protejarea burlanelor cu materiale izolante la trecerea prin pereții combustibili (eliminarea sistemelor improvizate de evacuare a fumului – „ursoaice”, realizarea coșurilor de evacuare astfel încât gura canalelor de fum să depășească cu cel puțin un metru înălțime elementele combustibile neprotejate); aprinderea focului în sobă nu se va face utilizând benzină sau motorină, acestea putând genera în caz de neatenție, accidente; copii să nu fie lăsați singuri în casă, cu focul aprins în sobă; urmarea este jocul acestora la sobă, căderea jarului pe podea și incendierea locuinței, iar copiii pot muri asfixiați, neavând pe unde să iasă, deoarece părinții încuie de obicei ușa locuinței; montarea sobele fără acumulare de căldură să se facă la distanță de elementele de construcție din materiale combustibile (minim 1 m); sobele cu sau fără acumulare de căldură trebuie să aibă în fața ușițelor de alimentare o bucată de tablă de circa 70×50 cm, care să ferească elementele combustibile (covoare, mochete, etc.) de jarul căzut accidental din sobă.

 


Intră acum și în grupul de