Alegeri parlamentare 2008 : Fălticeniul poate și trebuie să devină un important punct de atracție pentru turismul cultural


Intră acum și în grupul de

Asistăm, pe plan mondial, în ultimii ani, la o dezvoltare semnificativă a turismului cultural,  adică a turismului întemeiat pe o idee culturală, pentru a vizita locuri și monumente care au o semnificasție culturală. Un studiu al companiei internaționale de cercetare Euromonitor arăta că, în ultimii cinci ani, pe plan mondial, sumele alocate pentru vacanțele în locuri cu semnificație culturală au crescut cu 51%.

Pentru România, dezvoltarea turismului reprezintă o oportunitate de dezvoltare durabilă care, din păcate, nu a fost, încă, pe deplin folosită. La nivelul Județului Suceava, Consiliul Județean, în cele câteva luni de când în fruntea acestuia a fost ales Gheorghe Flutur, a început un program îndrăzneț de promovare a turismului în Bucovina, program în cadrul căruia turismul cultural ocupă un rol foarte important. Mă refer, în primul rând,  la acțiunile din toamna aceasta menite să contribuie la dezvoltarea turismului religios în Bucovina.

În acest context, Fălticeniul poate și trebuie să devină un important punct de atracție pentru turismul cultural. Oportunitățile de care dispune orașul nostru pentru dezvoltarea acestui gen de turism sunt impresionante. Patrimoniul cultural al Municipiului Fălticeni cuprinde Muzeul de artă Ion Irimescu, Muzeul Apelor, Galeria oamenilor de seamă, Casa memorială Mihail Sadoveanu, dar și un impresionant număr de case legate de viața și opera unor mari personalități ale culturii naționale. Aici,  în aceste case, au trăit și au creat scriitori, artiști plastici, actori, oameni de știință a căror nume și operă este astăzi cunoscută și apreciată în țară și în lume. În plus, zona Fălticeni oferă, de asemenea, numeroase atracții turistice. Este vorba despre mănăstirile din această zonă (Râșca, Slatina, Probota, Slătioara) dar și de o serie întreagă de monumentze și case memoriale, precum și de farmecul deosebit al peisajului din această zonă.

Desigur, pentru a putea vorbi despre înscrierea Fălticeniului în circuitele turismului cultural, sunt necesare încâ multe lucruri. Este necesară, mai întâi, modernizarea infrastructurii rutiere, începând cu DN 85 și terminând cu o serie de drumuri județene și comunale care asigură accesul la obiectivele turistice din Fălticeni și din zonă. Această modernizare face parte din programul pe care îl propune Partidul Democrat Liberal pentzru următorii patru ani și, sperăm că din decembrie, aflați la guvernare, vom putea să îl punem în aplicare. În al doilea rând, este necesară reabilitarea muzeelor și a caselor memoriale din municipiu, în primul rând a Muzeului Irimescu și a Muzeului Apelor. Pentru aceasta este nevoie însă de fonduri însemnate și singura soluție viabilă rămâne aceea a atragerii de fonduri europene, prin elaborarea de programe speciale în această direcție. În calitate de parlamentar, în actuala legislatură, am încercat și am reușit să contribui la accesarea unor asemenea fonduri prin mijlocirea relațiilor cu Regiunea Abruzzo din Italia. De asemenea, este pregătit și va fi depus, în decembrie, la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, un program privind finanțarea lucrărilor de la Muzeul Irimescu. Este puțin încă, dar există posibilitatea de a atrage, prin programe bine întocmite, fonduri pentru reabilitarea patrimoniului cultural al orașului și al zonei. Ca viitor parlamentar, consider aceasta o prioritate absolută.

În al treilea rând, sunt necesare investiții în industria hotelieră pentru a condiții optime de cazare pentru viitorii turiști care vor veni în zonă. Și în acest sens consider că sarcina unui viitor parlamentar este aceea de a atrage investitori în turism și de a-i sprijini pe investitorii locali în accesarea, prin programe adecvate, de fonduri europene pentru acest domeniu.

În sfârșit, nu putem vorbi despre dezvoltarea turismului cultural, în Fălticeni și în zonă, fără o bună promovarea a oportunităților existente aici pentru dezvoltarea acestei activități, fără o activitate adecvată de masrketing turistic, fără eleborarea unor programe serioase în acest domeniu. Si acesta este unul dintre obiectivele activității mele de viitor parlamentar.

Sunt sigur că, în următorii ani, Fălticeniul va deveni un punct de atracție pentru turismul cultural și siguranța mea se bazează și pe faptul că fac parte dintr-o echipă politică care își propune dezvoltarea durabilă a acestei zone. Este vorba desprte echipa Partidului Democrat Liberal care, în acest moment, deține conducerea Primăriei Municipiului Fălticeni și conducerea Consiliului Județean Suceava, prin președintele Gheorghe Flutur și consilierii noștri județeni, iar după alegerile din această toamnă, sunt sigur că va deține și conducerea guvernului, printr-un prieten al sucevenilor, Teodor Stolojan.

Sunt sigur, de asemenea, că proiectele noastre legate de dezvoltarea turismului cultural la Fălticeni vor duce la dezvoltarea durabilă a orașului și a zonei, va crea noi locuri de muncă, va duce la creșterea calității vieții oamenilor care trăiesc aici.

Deputat Romică Andreica
 


Intră acum și în grupul de