Direcția Silvică Suceava respinge temerile deputatului Cătălin Nechifor privind riscul pierderii clasificării UNESCO pentru Codrul Secular Slătioara: Îndeplinim toate condițiile asumate pentru ca această rezervație să fie menținută în lista monumentelor naturale UNESCO

Direcția Silvică Suceava a reacționat, miercuri, la afirmațiile făcute de deputatul sucevean Pro România, Cătălin Nechifor, privind lipsa de preocupare pentru punerea în valoare a monumentului natural Codrul Secular Slătioara avertizând că există riscul ca rezervația să piardă clasificarea de monument UNESCO dacă nu sunt respectate cerințele acestei organizații.

Vă prezentăm integral punctul de vedere transmis de Direcția Silvică Suceava:

„Referitor la  afirmațiile domnului  deputat  Nechifor Cătălin, făcute într-o conferință de presă, cu privire la riscul ca Rezervația Codrul Secular Slătioara să „piardă” clasificarea de monument UNESCO, Direcția Silvica Suceava aduce  la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

  • Rezervația Codrul Secular Slătioara a primit statutul de monument UNESCO în anul 2017. În prezent prin acțiunile și activitățile specifice, Direcția Silvică Suceava îndeplinește toate condițiile asumate pentru ca această rezervație să fie inclusă și menținută în lista monumentelor naturale UNESCO. Acest fapt a fost confirmat și la ultimul seminar internațional – Managementul Siturilor Patrimoniului Mondial desfășurat la Viena  și Klagenfurt  în perioada 24-26 iulie 2018.

În poziția adoptată la această conferință  de delegații Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva  și ai  Direcției Silvice Suceava, s-au prezentat demersurile făcute până în prezent în vederea conservării biodiversității acestei rezervații și măsurile  stabilite prin planul de management existent, aprobat de Ministerul Mediului. Aceste  acțiuni și planuri au fost aprobate  și apreciate în unanimitate.

 

  • Printr-o administrare durabilă, specifică acestei categorii de păduri (T1-păduri cu funcții speciale pentru ocrotirea naturii), Direcția Silvică Suceava menține, prin acțiunile sale,  apartenența Codrului Secular Slătioara la categoria monumentelor naturale UNESCO.

 

  • Pentru liniștea domnului deputat Nechifor Cătălin dorim să-l asigurăm că tot corpul silvic cu atribuții aferente, de la Direcția Silvică Suceava (corp silvic pe care domnia sa îl cunoaște  foarte bine), își îndeplinește sarcinile ce îi revin în vederea conservării acestui sit natural. În context, poate că nu e lipsit de interes să amintim domnului deputat Cătălin Nechifor – ca și altor persoane devenite brusc, conjunctural și interesat îngrijorate de soarta pădurii sucevene – un adevăr istoric incontestabil: codrii seculari de la Slătioara și Giumalău, ca și alte areale forestiere reprezentative pentru Bucovina sunt rodul preocupării, grijii și luptei unor generații succesive de silvicultori, începând de acum aproape un secol. Acești înaintași, demni de respectul și prețuirea noastră au fost cei care au salvat aceste nestemate ale naturii de presiunile intereselor bănești meschine, inflamate de politicianismul și demagogia specifice, la noi, oricărei perioade de tranziție. Actuala generație de slujitori suceveni ai pădurii nu face decât să apere și să conserve această prețioasă moștenire, motiv suficient pentru a-i comunica domnului deputat  că orice temeri ale domniei sale în privința modului de gestionare a pădurilor județului sunt nefundamentate  și greșite, ca să nu spunem rău-voitoare.

  • Menționăm că începând cu anul 2017 Direcția Silvica Suceava a demarat proiectarea unui canton silvic, la intrarea în rezervație, care să funcționeze și ca punct de informare a vizitatorilor.

 

  • Desigur, salutăm orice inițiativă și sprijin venite din partea factorului politic ori administrativ, în sensul popularizării, cunoașterii și vizitării acestor rezervații, inclusiv prin accesibilizarea lor prin căi rutiere frecventabile, atribut care, conform legii, depășește domeniul nostru de competență.

 

  • În ceea ce privește afirmația referitoare la „defrișări”, îi amintim domnului deputat  că are obligația legală (dar și morală) să aducă  de urgență la cunoștință, concret, date si fapte, atât Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva  cât și organelor abilitate.

 

  • Reiterăm speranța că în discursul,  în dialogul despre pădure și gospodărirea sa (unul benefic în esență), fiecare parte implicată va rămâne la instrumentele și în limitele competenței sale, într-un salutar spirit de modestie, decență și bun simț”.