Legea jurnalistului nu e legea lor !!!

La mulți ani! Pentru toți cei pe care îi iubesc, pentru cei pe care doar îi respect și pentru cei care și-ar fi dorit ca eu să nu fiu jurnalist, ziarist sau cum m-or mai fi caracterizat ei pe la „ședințele” de grup, „terapiile” de la un pahar cu tărie sau la cozile pentru biletele de vacanță cu  reducere. Am ales să scriu aceste lucruri în prima zi de muncă a anului 2009 pentru că deja sunt asaltat cu tot soiul de mesaje, mai mult sau mai puțin cu dedicație, prin care mi se atrage atenția că urmează a fi pusă în scenă o „lege a jurnalistului”.

Ce drăguț! Iar cei mai bucuroși sunt politicienii noștri de doi lei. Adică acei politicieni locali care cu trei luni în urmă jurau cu mâna pe Biblie că vor capul adversarilor politici și acum, la finele lui 2008, pătrunși de spiritul Crăciunului au făcut, semnat și în final pupat mâna celui care le-a dat o nouă Biblie pe care scrie „pactul pentru România”. Acest gen de politicieni sunt și vor fi cei care vor cere cu gura până la urechi, în ședințele de partid ținute cu ușile închise, o lege pentru mass-media.

Punerea cu botul pe labe a mass-mediei, locale sau naționale pare a fi tot mai abitir, țelul politicienilor ajunși la putere. Nu mai contează că presa i-a adus acolo unde sunt pentru că a dezvăluit mai mult sau mai puținele „baronisme”, „eșece și succesuri” ale celor care cer puterea din toți bojocii. Nu. Important pentru ei e să fie liniște. Să poată să-și facă treaba fără ca lumea să întrebe ce și cum, ca bugetele locale să poată fi cheltuite după bunul lor plac și ca presa să scrie despre accidente rutiere, dar nu cele în care ei sau copiii lor sunt implicați.

Atât de mult își doresc cei de la putere subordonarea presei încât de foarte multe ori apelează la tot felul de strategii, de multe ori mergându-se până la amenințări (fie personale, fie cu datul pe mâna DNA). Și cum în România nu există încă instituția lobby-ului, e foarte simplu ca atunci când vrei să faci un bine sau să urnești mașinăria infernală a birocrației din instituțiile publice, să fii ușor acuzat că de fapt ai săvârșit infracțiunea de trafic de influență. S-a ajuns atât de departe cu hăituirea presei încât văd (încă) prin presa națională cazuri cu ziariști care numai nu pricep cu ce au greșit și care dau cu subsemnatul numai pentru că au avut curajul să semneze un material de la un eveniment la care au fost părtași.

   Pe de altă parte „frumusețea” fenomenului constă și într-o ciudățenie. Ziaristul este dat în judecată, urmărit penal, anchetat și tot tacâmul, dar patronul ziarului nu. Și nu, nu pentru că nu-și asumă răspunderea pentru ce scrie jurnalistul. E și normal pentru că patronul de ziar nu este de fapt un anchetator care stă să vadă dacă angajatul a făcut aia sau cealaltă, dacă scrie despre fosta sa amantă sau despre fostul său coleg de la o instituție de stat de unde a fost dat afară.

 Revenind la povestea cu dragostea politicienilor locali pentru „căpăstruirea” presei o pot spune cu toată responsabilitatea că mai bine de trei sferturi dintre cei care se duc la ședințele de partid ale PD-L, PSD, PNL sau PRM ar vrea ca presa să poată fi „executată”. Stă în firea lor să nu priceapă lucrurile și democrația. Există la aceste partide o serie importantă de oameni la vârf pentru care a fi membru înseamnă de fapt a face parte din „FAMIGLIE”, adică așa un fel de mafie de mai mici dimensiuni de unde se iese doar trădând sau cu picioarele înainte. Și de aia lucrurile în Suceava merg așa cu merg și nu o să auziți încă mult timp de aici înainte de onoare, fidelitate, principii, la partidele politice. Pentru că partidele din Suceava nu sunt altceva decât o „adunătură” de flăcăi și fete care au ca singur scop: punerea mâinii pe putere. Și cam atât. Restul e gargară cu lapte de păsare.

Pentru ei o lege a jurnalistului ar fi nu numai necesară, ci și obligatorie. Și nu pentru a-i apăra pe consumatorii de media de minciunile spuse de ei. Nu. Ci pentru a-i obliga să tacă pe cei care mai au curaj, știință sau interes să mai arunce pe piață câte o fărâmă din adevăr, din ipocrizia lor și din planul de minciuni pe care vor să-l vândă sub formă de „agenda cetățeanului!!!”.

Ca să fiu corect până la capăt trebuie să spun că, la fel ca în toate domeniile de activitate, există și în mass-media slujbași care își zic ziariști, dar care nu au nici o treabă cu breasla. Asta este însă o problemă pe care breasla trebuie să o rezolve și o va face în foarte scurt timp. Cât despre legea jurnalistului…eu unul aș da o astfel de lege și aș promova chiar și o formă prin care ziariștii autentici să beneficieze de imunitate pentru că doar așa putem contra-balansa puterea aproape absolută a celor care vremelnic vin și prăduiesc bugetele statului, desființează personalități sau distrug destine pe simplul motiv că nu sunt în partidul lor. Și cu asta am spus tot. Să aveți parte de un mai bun decât 2008, dar mă cam îndoiesc că va fi. Eu totuși sper!

                                                                                                                                   Mihai Chira