Fotbal : S-a descoperit cine este rusul care dorea să cumpere Steaua: Dimitri Pumpianski

Finalul anului 2008 a adus, printre altele, și accentuarea crizei economice, pe care latifundiarul Gigi Becali a resimțit-o din plin. Confruntat cu grave probleme financiare, Becali a încercat să vândă, chiar, clubul din Ghencea, iar ofertele nu au întârziat să apară. Misterioasa ofertă de 40 de milioane de euro, din partea unui miliardar rus, nu a fost, însă, acceptată de patronul Stelei. La destul de mult timp de la dispariția acestei piste de vânzare a clubului, a apărut și numele ofertantului, acesta fiind Dimitri Pumpianski, președintele consiliului de administrație al grupului producător de oțel TKM și prieten cu premierul rus, Vladimir Putin.
Motivul pentru care Becali s-a afundat în mrejele crizei financiare a fost prăbușirea pieței imobiliare în 2008, fapt ce i-a risipit mare parte din avere. Pentru ca anul trecut să fie unul “perfect” pentru omul de afaceri, nici echipa Steaua nu a avut performanțe extraordinare și, mai mult, alegerile parlamentare au decurs dezastruos pentru Becali și partidul său, PNG-CD.

Condițiile foarte grele de la echipa din Ghencea, nevoia de bani pentru transferuri, pe care patronul nu îi avea, l-au împins pe acesta să scoată la vânzare clubul, ajungând chiar să declare: “Am o ofertă de 40 milioane de euro de la un rus”. Se pare că prima ofertă a fost, în realitate, de doar 20 de milioane de euro, dar pretențiile lui Becali (care vroia 80 de milioane) l-au făcut pe rus să-și dubleze oferta. În cele din urmă, patronul Stelei a refuzat oferta și a continuat să conducă echipa. Dar problemele financiare sunt departe de a fi soluționate.
Cel care a făcut oferta, Dimitri Pumpianski, este un om de afaceri rus cu o avere de multe miliarde de euro și este șeful grupului TMK. El deține și combinatele de la Reșița și de la Slatina, care sunt doar o parte dintr-un imperiu producător de țevi, al treilea ca importanță din lume. TKM are clienți foarte importanți, printre care se numără Gazprom, Lukoil, Shell și Repsol, și are cifre de afaceri de miliarde de dolari pe an (în 2006 firma a rulat 3 miliarde).

Criza prin care trece patronul Stelei în atinge și pe antrenorul Lăcătuș, acesta declarând, cu resemnare: “Din păcate, poate și din cauza problemelor financiare și a faptului că nu putem aduce la echipă jucători așa cum ne dorim noi sau conducerea, mă refer la fotbaliști de valoare care să vină pe salarii nu foarte mari, care să joace până-n vară cu drept de prelungire, ne vom baza pe ce avem în curtea noastră. Decât să luăm jucători așa, de dragul de a lua, mai bine mergem la treabă cu ce avem”.