Clădirea Laboratorului Zonal de Restaurare-Conservare al Muzeului Bucovinei, reabilitată, extinsă și modernizată, a fost inaugurată de Ziua Bucovinei


Intră acum și în grupul de

Clădirea Laboratorului Zonal de Restaurare-Conservare al Muzeului Bucovinei, care s-a aflat într-un proces de reabilitare şi modernizare, a fost inaugurată, miercuri, de Ziua Bucovinei, în prezenţa unor specialişti în restaurare şi conservare din ţară şi străinătate, în cadrul evenimentului fiind dezvelită şi o placă omagială dedicată Unirii Bucovinei cu Ţara.

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu a declarat că judeţul Suceava dispune de un patrimoniu important de tipăritură veche şi de aceea se intenţionează pregătirea unor specialişti care să realizeze activitatea de restaurare de carte.

Ursu a precizat că investiţia de la Laboratorul Zonal de Restaurare-Conservare, în valoare de 5,6 milioane de lei, a vizat reabilitarea clădirii situate pe strada Dragoş Vodă, extinderea şi modernizarea acesteia.

Prezent la acest eveniment, președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că va acorda sprijin pentru dezvoltarea activităţii de restaurare de carte veche, mai ales că investițiile realizate la Muzeul Bucovinei din Suceava se amortizează prin creşterea numărului de vizitatori la obiectivele din componenţa acestei instituţii.

Clădirea în care funcţionează Laboratorul Zonal de Restaurare al Muzeului Bucovinei este situată pe strada Dragoș Vodă, iar în Suceava se poate vorbi deja de o tradiţie în activitatea de restaurare, în anul 1975 fiind înfiinţat laboratorul de profil la Muzeul Județean Suceava.

În prezent, Laboratorul Zonal de Restaurare – Conservare din cadrul Muzeului Bucovinei dispune de un sector de investigații (fizice, chimice și biologice) și de cinci ateliere de specialitate, unde îşi desfăşoară activitatea specialiști care sunt atestați în “restaurarea ceramicii, lemnului, metalului, picturii și textilelor și în perspectivă și suport papetar”.

De menţionat este în acest laborator funcţionează, începând cu anul 2008, Departamentul de Monitorizare a Monumentelor UNESCO, format din specialişti restauratori şi investigatori atestaţi pe patrimoniu imobil şi mobil.

(L.B.)


Intră acum și în grupul de