La Spitalul Județean se vor face mai puține analize și se vor administra medicamente ieftine


Intră acum și în grupul de

Economiile impuse de ordonanța de urgență privind reducerea cheltuielilor bugetare cu 15%, se vor resimți și la nivelul medicamentelor și analizelor medicale din Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. În acest an, spitalul județean și-a propus să se aprovizioneze mai mult cu medicamente românești, care sunt mai ieftine, în detrimentul celor de import, care vor fi cumpărate în cantități mici, strict pentru situațiile de urgență.

Efectele crizei presupun și renunțarea la unele materiale sanitare și restrângerea investigațiilor la cele absolut necesare pentru stabilirea unui diagnostic. „Planul nostru pentru anul 2009, din anumite puncte de vedere a suferit o restrângere. Reducerea de 15 la sută a determinat luarea unor măsuri, iar unde este nevoie, cum ar fi consumabilele, chiar de 50 la sută. Prioritară a fost asigurarea serviciilor contractate cu CAS și asigurarea salariilor personalului, dar vor avea de suferit investițiile în infrastructură”, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, medicul Tiberius Brădățan, cu precizarea că se dorește o eficientizare a activității spitalului cu ceea resursele care se regăsesc.

Conducerea unității a discutat cu șefii de secții despre efectuarea analizelor medicale prin setul minim în primă instanță și numai dacă situația o cere, prin gravitate, iar dacă analizele minime nu duc la un rezultat în punerea diagnosticului precis se va recurge la o baterie mai mare de analize. Și în privința prescrierilor medicamentelor se iau măsuri, conducerea Spitalului Județean orientându-se spre oferte financiare mai ieftine și de aceeași calitate, de preferință românești, cu respectarea normelor.

„Se poartă discuții cu medicii pentru că și opinia acestora este diferită. Unii sunt pro medicamentele străine, alții sunt pro medicamente românești. Noi avem un contract cu mai mulți furnizori de medicamente, încheiat pe 4 ani, prin care se obligă să ne asigure medicamentele de bază, contract încheiat anul trecut, deci este valabil încă 3 ani. Prin acest contract s-a încercat evitarea sincopelor de aprovizionare în primele luni ale anului când nu sunt bani și se merge după vechiul buget, dar și pe timpul anului. Vom încerca să trecem de la medicamente mai scumpe la altele mai ieftine, dar care să aibă la bază aceeași substanță activă”, a  spus medicul Brădățan.

Acesta a mai adăugat că se încearcă și obținerea de finanțări suplimentare cu ajutorul Consiliului Județean Suceava, dar și al mediul de afaceri și al sponsorizărilor. În privința surselor proprii ale instituției mediale județene sucevene, venituri pot fi făcute din examenele radiologice, manografii, computer tomograf, osteodensitometru- aparat care aduce și în momentul de față venituri, după ce a fost achiziționat anul trecut, se poate institui o taxă de parcare în zonele restricționate, o taxă de vizitare a bolnavilor în afara programului de vizită. „Aceste sume vor fi mici, dar atunci când se adună nu vor fi deloc de neglijat”, a afirmat medicul Brădățan.

O altă sursă de finanțare o poate constitui studiile clinice. „Sunt firme care oferă sume importante pentru studiile clinice. Aceste studii pe lângă bani aduc și prestigiu unității și secțiilor în care se realizează acestea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.  În cadrul Spitalului Județean studii clinice se realizează în secțiile de Oncologie, Cardiologie și Diabet.
Conducerea unității s-a gândit și cum să economisească bani inclusiv în privința ecologizării curții, astfel că se are în vedere un protocol cu o fundație de profil care să realizeze acest lucru. 
 


Intră acum și în grupul de