Incendiu violent în Bogata: Acoperișul unei case a ars pe 240 mp din cauza coșului de fum neizolat


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari din Fălticeni și Dolhasca, împreună cu SVSU Baia și Cornu Luncii, au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un incendiu puternic în satul Bogata, comuna Baia.

Incendiul a fost anunțat la ora 01:59 prin 112. Când au ajuns echipajele, flăcările cuprinseseră deja întreg acoperișul locuinței și exista pericol real de propagare la restul casei și la imobilele învecinate.

După aproape trei ore de luptă, incendiul a fost lichidat la ora 04:10. În flăcări a ars în totalitate: acoperișul pe circa 240 și au fost afectate bunurile din pod, planșeul și fațada pe alți 50 mp

Cauza probabilă: efect termic al coșului de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar pompierii au salvat corpul principal al casei și clădirile din jur.

În ultimele 36 de ore, pompierii suceveni au mai intervenit la incendii similare în Mitocaș (Fălticeni) și Frasin – toate din cauza coșurilor necurățate sau neizolate corect.

ISU Suceava reamintește regulile vitale pentru sezonul rece:

  • Coșurile trebuie verificiate și curățate doar de persoane autorizate
  • Trebuie izolate termic față de lemn, tavan și acoperiș
  • În pod, coșul trebuie tencuit și fără fisuri
  • Este strict interzisă amenajarea afumătorilor în poduri sau mansarde

Intră acum și în grupul de