Spitalul Județean a achiziționat cam toate aparatele de care avea nevoie


Intră acum și în grupul de

În prag de criză economică, Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu are programate pentru următoarea perioadă achiziții importante de aparatură, cel puțin din surse proprii. „În ultima perioadă unitatea a achiziționat o serie de aparate importante de care avea nevoie așa că la acest capitol stăm destul de bine. Ne mai trebuie RMN-ul dar acesta are asigurată finanțarea prin minister”, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă purtătorul de cuvânt al Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, medicul Tiberius Brădățan.

Acesta a precizat că, în ultima zi a anului trecut, secția cardiologie a Spitalului Județean Suceava a fost dotată cu un ecograf cu 4 sonde, aparat ultraperformant care mai există în doar locuri în România, la Spitalul Fundeni și la Institutul Inimii din Cluj. Ecograful costă 296.460 lei și este produs de General Electric, o firmă foarte cunoscută. Acesta poate fi conectat la un set de electrozi pentru a fi efectuată, concomitent cu imaginile, și electrocardiogarama pacientului respectiv.  Achiziția a fost absolut necesară întrucât vechiul ecograf al secției nu mai funcționa din luna noiembrie. 

O altă achiziție făcută de unitatea medicală județeană suceveană, tot la sfârșitul anului trecut este un ecograf cu 3 sonde pentru Secția oncologie, în valoare de 81.948 lei, produs de o firmă din Danemarca, pentru investigarea și tratarea cu semințe radioactive a cancerului de prostată. Reamintim că pentru a fi posibil la spital acest gen de tratament, mai este nevoie și de un dulap special cu pereți de plumb pentru depozitarea semințelor radioactive.

Ambele ecografe prezintă posibilitatea legării la rețeaua informatică a spitalului, pentru ca medicii specialiști să poată avea acces la imaginile respective, de la computerul lor. Potrivit medicului Brădățan, se preconizează ca toată aparatura platoului de imagistică, cuprinzând până acum aparatul de radiologie digitală, mamograful, computerul tomograf și osteodensitometrul va fi legată la rețea. Pentru asta, este necesar un program de securizare a informațiilor, la care să aibă acces doar medicii specialiști, program despre care inginerul de sistem al spitalului  a spus că poate fi realizat fără probleme.

Unitatea medicală are deja un sistem de informatizare bine pus la punct, toate secțiile fiind conectate la rețea. Deocamdată, aparatul de radiologie digitală și mamograful nu funcționează fiindcă nu sunt încă autorizate de CNCAN, fiind în curs  procedura de avizare. În ce privește aparatul de rezonanță magnetică nucleară (RMN), purtătorul de cuvânt al spitalului a precizat că noua licitație este blocată, întrucât nu s-a primit răspunsul  instanței de judecată la contestația depusă de Prima Medical, firma participantă la prima licitație.
 


Intră acum și în grupul de