Peste 100 de cazuri de rujeolă înregistrate în judeţ în acest an, majoritatea pacienţilor nefiind vaccinaţi antirujeolic. Autorităţile sanitare reamintesc părinţilor că vaccinarea este singura metodă de prevenire a bolii


Intră acum și în grupul de

Numărul cazurilor de rujeolă diagnosticate şi internate a înregistrat o creştere constantă de la începutul acestui an, fiind raportate până în prezent peste o sută de cazuri, iar în acest context autorităţile sanitare reamintesc părinţilor că vaccinarea antirujeolică este singura metodă de prevenire a îmbolnăvirilor.

Într-un comunicat de presă al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava se precizează că de la începutul acestui an şi până în prezent s-au raportat 108 cazuri de rujeolă, iar 90 la sută din totalul pacienţilor internaţi în spital au prezentat  forme uşoare şi medii ale bolii.

Sursa citată menţionează că cei mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu rujeolă nu erau vaccinaţi, iar grupa de vârstă cea mai afectată este cea a sugarilor sub un an, majoritatea neavând administrată nici o doză de vaccin fie din cauza vârstei foarte mici, fie pentru că părinţii nu s-au prezentat cu copiii la medicul de familie pentru vaccinarea antirujeolică.

DSP Suceava mai precizează că pacienţii diagnosticaţi cu rujeolă provin din zonele Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi zona urbană a Sucevei, iar particularitatea actualului vârf epidemic în judeţul Suceava este că  îmbolnăvirile se înregistrează şi în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri.

“În condițiile în care de la începutul acestui an se înregistrează o creștere constantă a numărului de cazuri diagnosticate și internate săptămânal, recomandăm prezentarea părinților cu copii nevaccinați (sau incomplet vaccinați), începând cu vârsta de 9 luni, la medicii de familie pentru administrarea vaccinului. Schema de vaccinare care conferă protecție implică administrarea unei prime doze de vaccin la vârsta de 9 luni, urmată de revaccinare la vârstele de 12 luni și 5 ani.

Vaccinul administrat după schema corectă  este unul sigur și conferă imunitate, scutind copiii de riscul trecerii prin boală și/sau de apariția unor complicații potențial letale”, subliniază sursa citată.

Conform DSP Suceava, contagiozitatea rujeolei este extrem de ridicată, un singur pacient putând îmbolnăvi la rândul său alte 16-18 persoane.

Totodată, autorităţile sanitare arată că acțiunile de promovare a importanței vaccinării pentru sănătatea populației întreprinse de personalul medico-sanitar, susținute de toți factorii implicați în viața comunității, pot duce la realizarea unei acoperiri vaccinale optime.

În județul Suceava acoperirea vaccinală este de 85 la sută.

Reamintim că anul trecut s-au înregistrat în judeţ 213 cazuri de rujeolă.

(L.B.)


Intră acum și în grupul de