O nouă campanie de siguranță rutieră în județul Suceava unde în primele nouă luni 62 de persoane și-au pierdut viața și alte 89 au fost grav rănite în accidente rutiere

În primele nouă luni ale acestui an în județul Suceava 62 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 89 au fost rănite grav anunță Poliția Județeană Suceava care argumentează necesitatea unei noi campanii de siguranță rutieră.

Poliția Suceava arată într-un comunicat că pentru că la nivelul județului Suceava se înregistrează în continuare un număr mare de accidente rutiere, unele dintre ele soldate cu consecințe din cele mai grave și că doar în primele 9 luni ale anului 2021, pe drumurile publice din județul Suceava 62 de persoane și-au pierdut viața, alte 89 fiind rănite grav a lansat o nouă campanie de siguranță rutieră.

Sursa citată arată că, la nivel național, Inspectoratul General al Poliției Române implementează proiectul ,,Educație Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”. Prin intermediul proiectului sunt derulate și 6 campanii naționale de informare și vor fi achiziționate 45 de laboratoare mobile de educație rutieră și o caravană educațională.

O primă etapă a constituit-o derularea la nivel național în perioada 24.09. – 22.10.  a campaniei de informare ,,De ce Siguranță Rutieră?”.

Campania propune creșterea gradului de conștientizare, atât cu privire la amploarea problemei siguranței rutiere cât și a beneficiilor substanțiale ale îmbunătățirii siguranței rutiere în plan social, economic, al sănătății și mediului.

Astfel, în perioada 24 septembrie – 22 octombrie a.c., la nivelul judetului Suceava, polițiștii rutieri au desfășurat activități de informare în rândul tuturor participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun prin viteza excesivă, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, neportul centurii de siguranță, folosirea telefonului mobil la volan, neutilizarea unui sistem de siguranță pentru copii și pericolele utilizării căștilor audio de către pietoni.

Recomandările au fost susținute și de materiale cu caracter preventiv (broșuri și flayere), pe care polițiștii le-au distribuit participanților la trafic.

De asemenea, au fost distribuite în unitățile de învătământ afișe cu recomandări preventive, întrucât se dorește conștientizarea necesității formării încă de la o vârstă fragedă a unui comportament rutier responsabil.

loading...