S-a dublat gradul de ocupare al pensiunilor din Sucevita, de Paste (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Comparativ cu anul trecut, unităţile de cazare din zonele Suceviţa şi Vama au înregistrat creşteri în ce priveşte numărul de rezervări pentru petrecerea sărbătorilor pascale, în timp ce în restul judeţului, gradul de ocupare al pensiunilor a rămas constant.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur a spus într-o conferinţă de presă că gradul de ocupare al unităţilor de cazare din judeţ este bun, se menţine la nivelul celui din 2010 şi şi-a exprimat încrederea că numărul turiştilor va mai creşte până la sfârşitul săptămânii. El a arătat că, potrivit statisticilor biroului de promovare a turismului din CJ Suceava, rezervările pentru petrecerea sărbătorilor pascale în Bucovina arată că gradul de ocupare în Gura Humorului va fi de 95 la sută, de 90 la sută în zona Vama, de 85 la sută în zona Putna, de 70 la sută în Suceviţa şi Mălini, iar la Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc va fi de 40 la sută. „Am constatat, faţă de anul trecut, o creştere de 50 la sută a gradului de ocupare în zona Vama şi o dublare a gradului de ocupare în Suceviţa”, a spus Flutur.

Preţurile pentru pachetele turistice din perioada sărbătorilor pascale în Bucovina sunt cuprinse între 780 de lei de persoană la pensiune de trei stele până la 1.390 de lei la pensiune de patru stele, proprietarii oferind diverse modalităţi de petrecere a timpului. Proprietarii de pensiuni invită turiştii să participe şi la sfinţirea coşului pascal şi, conform obiceiului local, bucatele din coşul sfinţit se mănâncă în dimineaţa Paştelui, în mijlocul familiei.

În aceeaşi perioadă, turiştii vor putea lua parte la diverse activităţi în gospodării din zonele Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Marginea, Suceviţa, Putna, Vatra Moldoviţei, Moldoviţa, Vama, Frasin, Sadova sau Ciocăneşti.

Programul “Paştele în Bucovina” a debutat duminică, în municipiul Suceava, cu deschiderea Târgului de Paşti şi a expoziţiei gastronomice cu produse de post “Gustă din Bucovina”, dar şi cu un concert pascal susţinut de ansamblul de copii şi tineri “Balada Bucovinei”. Totodată, la Biserica din Arbore a fost organizat un concert de muzică pascală, iar duminică seară la Catedrala Catolică “Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava a avut loc un concert pascal al lui Grigore Leşe, urmat de un spectacol de muzică religioasă şi jocuri de lasere.

În Săptămâna Patimilor, a debutat proiectul “Drumul ouălor încondeiate” pe patru rute care cuprind zonele etnografice ale judeţului, iar în fiecare localitate vor putea fi vizitate ateliere de încondeiat ouă şi expoziţii cu vânzare, în timp ce în municipiul Suceava se vor putea face plimbări cu caleaşca din zona centrală şi până la Cetatea de Scaun.

Totodată, la Muzeul Bucovinei a fost vernisată, în 19 aprilie, expoziţia fotografică retrospectivă Alma Redlinger, care marchează paştele evreiesc.
În noaptea de Înviere, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă la Biserica “Sfânta Înviere” din municipiul Suceava, iar slujbe vor fi organizate în toate bisericile ortodoxe şi catolice din judeţ, inclusiv în biserica din Salina Cacica.

În prima zi de Paşti va fi organizat un concert de toacă în centrul municipiului Suceava, unde se va bate toaca pe tipuri diferite de lemn, iar la Mănăstirea Humorului se va desfăşura un concurs de ciocnit ouă. În cea de-a doua zi de Paşti, la Gura Humorului, se va desfăşura gala celor mai frumoase coşuri pascale, iar în Muzeul Satului Bucovinean din Suceava Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” va susţine un spectacol special.

În judeţul Suceava, funcţionează 320 de hoteluri şi pensiuni clasificate având aproximativ 11.000 de locuri de cazare.


Intră acum și în grupul de