Intră acum și în grupul de
Mănăstirea Moldovița, una dintre cele mai vechi așezări monahale din România, situată în județul Suceava, are, începând cu 4 mai 2025, o nouă îndrumătoare duhovnicească. Monahia Ecaterina Vicleanu a fost hirotesită stavroforă și instalată în slujirea de stareță de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Potrivit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ceremonia a inclus rugăciuni de binecuvântare și înmânarea toiagului, urmate de citirea Decalogului unei starețe, alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. În cuvântul său, ierarhul a subliniat că asumarea acestei slujiri reprezintă o „treaptă de jertfă”, evidențiind importanța lucrării duhovnicești a unei starețe, care depășește măsurătorile lumești. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage pentru călăuzirea noii starețe în misiunea sa.
Stavrofora Ecaterina a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru încredere și susținere, promițând o colaborare strânsă cu obștea mănăstirii pentru buna viețuire duhovnicească și administrativă.
La eveniment au participat membri ai obștei, clerici, oficialități locale, precum Gheorghe Șoldan, Președintele Consiliului Județean Suceava, Zenoviu Cenușă, viceprimarul comunei Vatra Moldoviței, și Alin Boșutar, primarul comunei Moldovița, dar și doamna profesor Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie. Printre cei prezenți s-au numărat și părintele arhimandrit Mihail Bălan, exarh de zonă, și protopopul Aurel Goraș.
Un moment emoționant a fost omagierea Stavroforei Benedicta Tatulici, care a condus mănăstirea timp de 36 de ani. Aceasta a primit „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei, din partea Înaltpreasfințitului Calinic.
Originară din Galați, Stavrofora Ecaterina Vicleanu revine ca stareță în mănăstirea sa de metanie, după ce, în ultimii 13 ani, a slujit la trapeza monahală a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Numirea sa a fost decisă de Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pe 29 aprilie 2025.
Evenimentul a marcat un nou capitol în viața duhovnicească a Mănăstirii Moldovița, ctitorie mușatină de mare însemnătate pentru patrimoniul cultural și spiritual al Bucovinei.
Intră acum și în grupul de