IPS Pimen: “Sfintele sarbatori ale Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezei sa le petreceti crestineste, cu sanatate, bucurii duhovnicesti, in pace si buna intelegere”

Pastorala la Naşterea Domnului 2011

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Naşterea Mântuitorului a fost vestită de îngerul Domnului păstorilor care străjuiau noaptea împrejurul turmei lor pe câmpul de lângă peştera din Betleem; odată cu aceasta, slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. „Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David… Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 8-11; 13, 14).

Ce tablou mai frumos, ce privelişte mai măreaţă poate fi pentru ochiul şi inima omului? Ce oameni mai fericiţi pot fi în lumea pământească decât aceşti umili păstori care au fost cei dintâi martori ai „Tainei celei din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, Taina Naşterii Fiului lui Dumnezeu cu trupul din Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară Maria, Maica Domnului? Aceşti păstori au fost şi primii oameni mărturisitori şi vestitori ai Naşterii Domnului, după cum citim în Sfânta Evanghelie: „Şi văzându-L (pe Prunc culcat în iesle – n.n.), au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori” (Luca 2, 17 18).

Au venit apoi să se închine şi să-L slăvească pe Pruncul – Mântuitorul lumii – nu numai cei din jurul Betleemului, ci şi cei de departe şi chiar foarte departe. Au venit oameni de rând, dar şi oameni de cultură şi ştiinţă, oameni învăţaţi, anume magii din Persia, o ţară departe de Iudeea. Ei au venit trimişi de Duhul Sfânt, de credinţa lor în Cel Care este Dătătorul de ştiinţă şi înţelepciune – Dumnezeu, aducându-I daruri: aur, tămâie şi smirnă. Au venit nu pentru simplul motiv de a-L vedea, ci au venit ca să I se închine (Matei 2, 11), ştiind că pe Dumnezeu Îl cunoaştem, Îl simţim, ne apropiem de El nu ca simpli spectatori, ci ca închinători, ca rugători, slăvindu-L, lăudându-L şi mulţumindu-I pentru toate câte ne dăruieşte, în primul rând mântuirea sufletelor noastre, Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică.

Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, S-a născut cu trupul în cele mai sărăcăcioase condiţii, într-o peşteră, în peştera din Betleem, şi a fost culcat într-o iesle. Încă prunc fiind, a fost ameninţat cu moartea de către Irod; a avut parte de ură El, Care S-a întrupat din iubirea Sa dumnezeiască pentru mântuirea noastră. A trebuit să fugă din calea lui Irod în Egipt, aceasta ca să ne înveţe că şi noi trebuie să ne ferim din faţa pericolelor pe care nu putem să le înlăturăm. S-a întors în Nazaret şi a trăit ca un necunoscut, în ascultarea cuvenită oricărui copil, ca orice om de rând (Luca 2, 51). La vârsta de treizeci de ani a început să propovăduiască cuvântul Evangheliei (Luca 3, 23); a dat vindecare celor bolnavi, vedere orbilor, sănătate celor paralizaţi, hrană cu îndestulare celor care Îi ascultau cuvintele mântuitoare, a dat iertare celor greşiţi care cădeau la picioarele Lui căindu-se şi cerând iertare; a dat iertare şi celor care L-au batjocorit şi L-au răstignit pe Cruce zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac…” (Luca 23, 34).

Moartea Mântuitorului pe Cruce şi Îngroparea cu Trupul au fost urmate de Învierea Sa cea de a treia zi întru slavă. Întru slavă S-a născut cu trupul şi tot întru slavă a înviat şi cu trupul. Această slavă a fost împreunată cu smerenia naşterii Sale în peştera din Betleem şi cu smerenia patimilor şi răstignirii pe Cruce, toate încununate de bucuria mântuirii, după cum glăsuiesc sfintele cântări ale Bisericii noastre, atât la Naşterea, cât şi la Învierea Mântuitorului.

Iubiţi credincioşi, Istoria, icoana vieţii creştine, care este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ şi în acelaşi timp începutul împărăţiei cereşti, este istoria, icoana vieţii Mântuitorului pe pământ; smerenie, primejdii, batjocoriri, defăimări, într-un cuvânt necazuri de tot felul. Dar această viaţă pământească cu dureri are şi măreţia ei: bucuria în necazuri.

Aşa ne spune Mântuitorul pe Muntele Fericirilor (Matei 5, 10-11). Necazurile fiind legea trăirii creştine, şi Sfântul Apostol Pavel scrie: „Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Filipeni 1, 29). Creştinul adevărat pătimeşte pentru Hristos, încredinţat fiind de Însuşi Mântuitorul că va birui: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” – lumea păcatului-n.n. (Ioan 16, 33), „căci porţile iadului nu vor birui Biserica Mea”… (Matei 16, 18).

Măreţia vieţii şi învăţăturii creştine se vădeşte de-a lungul veacurilor prin însăşi dăinuirea ei în toată splendoarea şi frumuseţea duhovnicească, care a uimit pe păgâni, după cum scrie un părinte al Bisericii, Taţian Asirianul, în secolul II, care consemnează în scrierile sale cuvintele păgânilor admirative faţă de creştini: „Iată cât de mult se iubesc creştinii!”. Măreţia şi frumuseţea învăţăturii şi trăirii creştine se vădesc în sfintele icoane şi în sfintele biserici – prin arhitectura lor care, atunci când ne aflăm în faţa lor sau înlăuntrul sfintelor locaşuri de rugăciune, în cer simţim că ne aflăm; măreţia şi frumuseţea credinţei noastre creştine, zicem şi ortodoxă, se vădeşte şi în roadele ei, în domeniul culturii, artei, moralei şi, nu în ultimul rând, al demnităţii personale şi naţionale, care-şi au izvorul şi puterea tocmai în învăţătura sănătoasă a Evangheliei şi în harul Sfântului Duh, care ni se împărtăşeşte în Sfintele Taine ale Bisericii. Ce poate fi mai măreţ şi mai eroic decât ridicarea din păcat şi urcuşul spre viaţa de sfinţenie?

Cel care-şi recunoaşte şi mărturiseşte păcatul este mai mare decât cel care înviază morţii, după cum ne învaţă Sfântul Isaac Sirul. Operele de artă creştină, literatura laică cu teme creştine sau cu teme de formare sufletească a omului pentru a deveni o personalitate, adică om între oameni, fac parte din patrimoniul mondial al culturii şi civilizaţiei omenirii. Cultura, arta şi legislaţia Europei au rădăcini creştine. Fără aceste rădăcini, valorile respective pot dispărea, iar o lume fără aceste valori piere şi ea, devine un alt turn Babel sau, cum spune poporul, o babilonie, care înseamnă o atmosferă, o stare de lucruri nimicitoare pentru persoana umană, devine un iad, o groapă în care colcăie toate fărădelegile, o Sodomă şi Gomoră. Aceasta este moartea sufletului.

Iubiţi credincioşi, Să nu ne împuţinăm sufleteşte astăzi când trecem prin atâtea primejdii şi necazuri: copii părăsiţi de părinţii lor plecaţi în ţări străine pentru a câştiga pâinea cea de toate zilele, părinţi părăsiţi de copiii lor din lipsa de dragoste faţă de ei, stăpâniţi de lăcomia înavuţirii pe căi necinstite, bătrâni neajutoraţi, pensionari cu pensiile prădate de cei care nu ştiu să conducă ţara cu cinste şi dăruire în slujirea încredinţată de cei care i-au votat. Trăim într-o ţară în care imoralitatea este afişată pe ecranul televizorului şi pe paginile revistelor, într-o ţară în care se promovează imoralitatea în rândul copiilor, al tinerilor şcolari şi studenţi sub masca diabolică a unei educaţii privind relaţiile intime între tineri şi tinere. Astăzi trăim ca într-un război, aşa cum trăiau creştinii în primele veacuri „căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui”, ci, aşa după cum scrie Sfântul Apostol Pavel, „împotriva… întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii…” (Efeseni 6, 12).

În această luptă, să luăm toate armele lui Dumnezeu: adevărul, platoşa dreptăţii, coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 13-17). Păcatul să nu stăpânească în trupul nostru cel muritor ca să ne supunem poftelor lui (Romani 6, 12), ci să ne îndreptăm cât mai des la scaunul de spovedanie, mărturisindu-ne păcatele, ca să luăm iertare pentru a putea să ne împărtăşim cu Prea Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos spre viaţa veşnică şi nu spre osândă veşnică. „Să umblăm cuviincios ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani 13, 13-14); „Să nu fim piatră de poticnire” (I Corinteni 10, 32) pentru nimeni; „numele lui Dumnezeu să nu fie hulit din pricina noastră”. „Să L slăvim pe Dumnezeu în trupul nostru şi în duhul nostru care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 20), căci pentru noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos, născut astăzi în peştera din Betleem, „Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale…” (Filipeni 3, 20-21).

Sfintele sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei să le petreceţi creştineşte, cu sănătate, bucurii duhovniceşti, în pace şi bună înţelegere.

LA MULŢI ANI!

+ PIMEN,
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI
RĂDĂUŢILOR