Administrator de firmă din Frasin și un angajat reținuți într-un dosar complex de infracțiuni la regimul silvic de transport și depozitare ilegală a peste 3.500 metri cubi de lemn


Intră acum și în grupul de

Polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea unui procuror din Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, au reținut, luni, pentru 24 de ore doi bărbați bănuiți de comiterea unui lanț infracțional complex la regimul silvic.

Este vorba despre un bărbat de 48 de ani, din comuna Vama, administrator al unei societăți economice din orașul Frasin, SC TRANS LUKY SRL, și un bărbat de 38 de ani, din orașul Frasin, angajat al aceleiași firme. Cei doi au fost încarcerați într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

Conform probelor administrate până în prezent, cei doi ar fi organizat și executat cel puțin 47 de transporturi ilegale de aproximativ 1.000 metri cubi de material lemnos, în valoare de circa 100.000 de euro, precum și depozitarea fără documente legale a încă aproximativ 2.500 metri cubi de lemn, evaluat la peste 100.000 de euro. Activitatea infracțională ar fi fost facilitată și prin săvârșirea unor infracțiuni de fals informatic.

Cercetările vizează în principal următoarele infracțiuni prevăzute de noul Cod Silvic (Legea 331/2024):

  • transportul materialelor lemnoase neînsoțite de aviz sau fără proveniență legală, în volum peste 20,1 mc;
  • introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul silvic;
  • deținerea în depozite a unui volum de lemn pentru care diferența dintre stocul fizic și cel scriptic depășește 20% (minimum 10 mc).

Marți, 24 martie 2026, cele două persoane vor fi prezentate instanței competente de către procuror, cu propunere de arestare preventivă.

Ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea eventualelor alte persoane implicate.


Intră acum și în grupul de