Final de an aglomerat la RAR Suceava

Angajaţii Registrului Auto Român (RAR) Suceava lucrează în ultima perioadă într-un ritm mai alert pentru a soluţiona toate solicitărilor de certificare a autenticităţii autovehiculelor înregistrate la RAR. „Facem tot posibilul să onorăm toate solicitările. Lucrăm într-un ritm mai alert”, a declarat şeful RAR Suceava, Tiberiu Lupu, precizând că nu a fost decisă prelungirea programului, dar că se lucrează totuşi şi peste program dacă se impune.

Potrivit acestuia, numărul solicitărilor de certificare a autenticităţii în vederea reînmatriculării sau înmatriculării autovehiculelor au crescut, de la 80-90 de cereri pe zi la 130-140 pe zi. „Practic, numărul de prestaţii aproape s-a dublat”, a spus Lupu. El a spus că situaţia a fost generată de posibila modificare a legislaţiei privind taxa de primă înmatriculare.

Taxa de poluare auto a fost adoptată, în 15 decembrie, de Camera Deputaţilor, care a fost forul decizional în cazul acestui proiect, astfel că, odată promulgată, legea va intra în vigoare iar românii care cumpără o maşină pentru care nu s-a plătit o astfel de taxă o vor achita cu ocazia primei vânzări. “Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, a fost aprobat de Camera Deputaţilor în şedinţa de joi şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României”, se arăta într-un comunicat din 15 decembrie al ministerului.

Actul normativ prevede, pe de-o parte, o reducere a taxei de poluare cu până la 25 la sută faţă de variantele anterioare, astfel că cei care au plătit-o în vechea formă pot cere rambursarea diferenţei.

Pe de altă parte, noua lege încearcă să aplice principiul “poluatorul plăteşte”, astfel că noua taxă de poluare “va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă”. “Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după ce intră în vigoare această lege”, arăta Ministerul Mediului, în comunicatul citat.