IPS Calinic anunță că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va reconstrui cel puțin cinci case în zona afectată de inundații


Intră acum și în grupul de

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a transmis, marți, prin rubrica răspunsul ierarhului implicarea activă, dar discretă, a Arhiepiscopiei în sprijinirea comunităților afectate de inundațiile din județul Suceava din perioada 27-28 iulie 2025.

„Lucrurile serioase se realizează fără prea mult zgomot. Personal, am fost în zona calamitată, dar, este drept, fără camere foto-video,” a arătat ÎPS Calinic.

Arhiepiscopia a fost recunoscută atât de autorități, cât și de localnici pentru eforturile depuse în zonele afectate. Într-un gest de solidaritate, instituția și-a asumat construirea a cel puțin cinci case pentru familiile sinistrate, în locații sigure și respectând toate normele legale privind siguranța construcțiilor, a precizat înaltul ierarh.

De asemenea, Arhiepiscopia va contribui la reabilitarea altor locuințe afectate de inundații.

„Dacă, deși sunt atât de multe surse de informare, unii oameni nu doresc să vadă sau să înțeleagă decât ceea ce le place, nu îi putem opri. Libertatea de conștiință o respectă Însuși Dumnezeu!” a adăugat ÎPS Calinic.

Ierahul a fost îndemnat de un credincios să organizeze și Liturghii arhierești în zonele afectate de nenorociri, și Sfântul Maslu, „pentru că … sunt prin acele zone, oferind bani în stânga și în dreapta”.


Intră acum și în grupul de