Prefectura Suceava îndeamnă cetățenii să își programeze din timp cererile pentru Cartea Electronică de Identitate


Intră acum și în grupul de

Prefectura Județului Suceava și Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Suceava informează cetățenii cu privire la situația eliberării Cărților Electronice de Identitate (CEI), în contextul în care timpul de așteptare pentru ridicarea documentului a generat nemulțumiri din cauza depășirii estimărilor inițiale.

Aceasta situație a creat dificultăți pentru persoanele care nu au avut un act de identitate valabil.

Pentru a preveni astfel de probleme, autoritățile recomandă cetățenilor să verifice din timp valabilitatea cărții de identitate și să își programeze online depunerea cererilor pentru o nouă CEI, accesând platforma https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/create?judet=SV.

Termenele de eliberare în Suceava sunt următoarele:

  • Termen obișnuit: între 5 și 10 zile lucrătoare;
  • Ridicare din alt SPCLEP din țară: prelungirea timpului de așteptare cu până la 10 zile lucrătoare suplimentare.

Precizări importante:

  • Cartea de identitate electronică trebuie ridicată personal de titular, care setează la momentul eliberării codurile PIN pentru autentificare și semnătură electronică avansată.
  • Cetățenii care solicită ridicarea actului dintr-un alt SPCLEP din țară trebuie să ia în calcul prelungirea timpului de așteptare.
  • Informații detaliate despre CEI sunt disponibile pe platforma https://carteadeidentitate.gov.ro/despre/.

Beneficiile Cărții Electronice de Identitate:

  • Este un document modern, securizat și recunoscut la nivel european;
  • Permite autentificarea electronică pentru accesarea serviciilor publice și private online;
  • Asigură un nivel ridicat de siguranță a datelor personale prin utilizarea codurilor PIN individuale;
  • Simplifică interacțiunea cu furnizorii de servicii.

Prefectura Județului Suceava, împreună cu SPCLEP Suceava, dau asigurări că depun toate eforturile pentru a asigura cetățenilor servicii prompte și eficiente, în conformitate cu legislația și termenele în vigoare.


Intră acum și în grupul de