Primăria Suceava anunță extinderea intervențiilor la rețeaua de canalizare în zona intersecției Areni – Universitate


Intră acum și în grupul de

Începând de astăzi, vineri, 22 august 2025, ora 21:00, lucrările de reabilitare și curățare a canalizării din Suceava se vor extinde în zona intersecției Areni – Universitate, informează Primăria Suceava.

Pentru a accelera procesul, vor fi alocate forțe și dispozitive suplimentare, cu scopul de a finaliza intervențiile cât mai rapid posibil.

Autoritățile mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și răbdare, subliniind că aceste deranjamente sunt în beneficiul comunității.

Lucrările includ reabilitarea conductei de canalizare printr-un procedeu inovator, fără săpături, utilizând un inliner din fibră de sticlă impregnat cu rășini care polimerizează la raze ultraviolete, precum și curățarea canalizării înfundate cu deșeuri asfaltice și bituminoase care blocau colectorul principal.


Intră acum și în grupul de