VIDEO//Femeie accidentată în pădure la Cârlibaba, salvată de echipele de intervenție


Intră acum și în grupul de

Dispeceratul integrat ISU-SAJ Suceava a fost alertat, sâmbătă în jurul amiezii, prin apel la 112 despre un incident petrecut în pădurea din zona localității Cârlibaba.

Potrivit slt Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, o femeie de 42 de ani, care se afla la cules de ciuperci împreună cu familia, a suferit un traumatism la glezna piciorului stâng, fiind în imposibilitatea de a se deplasa.

La fața locului au intervenit rapid o ambulanță SMURD B2 din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, o echipă de salvamontiști din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Suceava și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cârlibaba.

Cu ajutorul echipamentelor de primă intervenție, femeia a fost stabilizată și coborâtă în siguranță până la ambulanța SMURD.

Victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Vatra Dornei pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

Intervenția promptă a echipelor de salvare a asigurat gestionarea eficientă a situației.


Intră acum și în grupul de