Scena Festivalului de la Mamaia ajunge la „Simfonii de Toamnă” 2025 în Suceava


Intră acum și în grupul de

Ediția din acest an a evenimentului „Simfonii de Toamnă” din Suceava promite să dea startul toamnei într-un mod spectaculos, cu un concept nou, modern și diferit față de edițiile precedente.

Organizatorii, Clubul Rotary Suceava-Bucovina, sunt încrezători că publicul va îmbrățișa cu entuziasm surprizele pregătite pentru această ediție.

Un spectacol grandios cu o producție tehnică de excepție

Dani Klinger de la Kimaro Entertainment a dezvăluit detaliile impresionante ale producției tehnice: “Propunerea cu care am venit pentru producția thnică din acest an va rezolva lipsa de spațiu dedicat orchestrei, va asigura un sunet uniform și corect pe toată zona ocupată de public și va raspunde cerințelor ridicate impuse de genul muzical abordat – clasic și pop simfonic. Echipa tehnică este formată din peste 32 de specialiști:  Production Manager, Site Manager, Stage manager, Tehnicieni de sunet, Tehnicieni de lumini, Tehnicieni video, Operatori de sunet si video, Operatori de lumini, Operatori schele, Electricieni și staff care coordonează artiștii.

Scena pe care se va desfășura spectacolul este un Eurotruss 18×15 cu capacitate de incarcare de 10,5 tone, iar podina scenei va avea 408 mp. Cei peste 190 mp de ecran LED si peste 96 lumini vor contribui la o experiență plăcută pentru public.

Vom avea sunetul montat intr-o configuratie de 24 de topuri la main fill, 12 topuri la outfill și 6 incinte acustice la front fill. Conform predicțiilor softului de configurare cu care lucrăm, întreaga zonă ocupată de public va avea o presiune acustica suficientă și de calitate.Transportul se va face cu 6 TIR-uri si 1 camion de 18 tone.”

Spectacolul LYRICA, un nou concept muzical, debutează la Suceava

Evenimentul va aduce în premieră spectacolul LYRICA, care va reuni artiști de renume pe scena „Simfonii de Toamnă”.

Soprana Irina Baianț va încânta publicul alături de tenorii Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermesanu. Orchestra Operei Naționale din Iași, condusă de dirijorul Andrei Tudor, va oferi acompaniamentul muzical, iar Corala Ciprian Porumbescu din Suceava, sub bagheta dirijorului Alexandru Semeniuc și coordonarea managerului Ionuț Vichentie Ilisoi, va completa atmosfera serii.

„Simfonii de Toamnă”, organizat de Clubul Rotary Suceava-Bucovina, promite o seară de neuitat, în care muzica clasică și pop simfonic se vor împleti cu o producție tehnică de top, pe o scenă demnă de marile festivaluri.


Intră acum și în grupul de