VIDEO//Bărbat arestat pentru omor și distrugere. Acesta a ucis un bătrân din Valea Putnei, iar apoi a incendiat gospodăria pentru a ascunde urmele


Intră acum și în grupul de

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, au elucidat o cauză complexă de omor și distrugere, dispunând reținerea unui bărbat de 28 de ani din satul Valea Putnei, comuna Pojorâta. Ulterior, instanța a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, suspectul fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astfel, potrivit anchetei, în data de 15.08.2025, ora 21:40, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost alertați prin apel la 112 despre un incendiu izbucnit la o locuință din Valea Putnei.

În urma verificărilor, s-a constatat că imobilul aparținea unui bărbat de 89 de ani, localnic.

Incendiul a afectat două anexe și acoperișul casei, iar în zona unei anexe a fost descoperit cadavrul carbonizat al proprietarului.

Echipa operativă, formată din polițiști, tehnicieni criminaliști și lucrători ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, a stabilit că focul a fost provocat intenționat, cu epicentrul într-o anexă.

Investigațiile au relevat că bărbatul de 28 de ani, nepot vitreg al victimei și vecin al acestuia, s-a aflat la fața locului în timpul intervenției pompierilor, manifestând un comportament agitat și părăsind brusc zona.

Suspiciunile au fost întărite de concluziile preliminare ale autopsiei, care au indicat că decesul bătrânului ar fi survenit în urma unor acte de violență fizică anterioare incendiului.

După ample activități de căutare, implicând polițiști din mai multe structuri ale IPJ Suceava, Brigada Operațiuni Speciale, jandarmi, lucrători silvici, salvamontiști și voluntari, suspectul a fost localizat în noaptea de 23.08.2025, ascuns în podul unui imobil nelocuit din localitate.

În urma audierilor, s-a stabilit că, pe fondul unor conflicte anterioare și al consumului de alcool, bărbatul de 28 de ani a avut o altercație cu victima, a exercitat acte de violență asupra acesteia și a incendiat locuința pentru a ascunde urmele faptei.

Ulterior, acesta s-a ascuns în zone forestiere și imobile abandonate pentru a evita capturarea.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reținerea suspectului în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar duminică 24.08.2025 a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile de „omor” și „distrugere”. Instanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale IPJ Suceava pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


Intră acum și în grupul de