CSU Suceava încheie pregătirile cu un test de foc împotriva campioanei Ucrainei, Motor Zaporojie


Intră acum și în grupul de

CSU Suceava își încheie seria meciurilor de pregătire pentru sezonul 2025–2026 cu un amical de prestigiu împotriva campioanei Ucrainei, Motor Zaporojie.

Partida va avea loc miercuri, 3 septembrie, de la ora 17:30, în sala „Dumitru Bernicu” din Suceava.

Motor Zaporojie, adversara sucevenilor, domină handbalul ucrainean, având un parcurs impecabil în sezonul trecut al Superligii, cu 28 de victorii din 28 de meciuri.

Calificată în turul secund al European Cup, unde va întâlni formația lituaniană Sviesa pe 11 și 18 octombrie, echipa ucraineană își dispută meciurile de acasă la Michalovce, în Slovacia, din cauza conflictului din Ucraina.

Antrenorul CSU Suceava, Bogdan Șoldănescu, a subliniat importanța acestui test: „Până acum n-am avut cele mai strălucite meciuri. Am avut câteva situații mai greu de gestionat pentru că ne-au lipsit anumiți jucători. Am avut o linie de 9 metri cu puține soluții, mai ales la turneul de la Vaslui, și asta s-a văzut în jocul nostru.

Ne-am dorit să avem și un meci amical pe teren propriu, în fața suporterilor, și ne dorim să arătăm altfel decât în precedentele jocuri de pregătire. Întâlnim un adversar cu o mare experiență în cupele europene, care a participat ani la rând în Liga Campionilor. Nu mai știm exact ce jucători au acum în componență, din cauza situației din Ucraina, dar important pentru noi este să arătăm cât mai bine în meciul de miercuri și să facem ultimele reglaje pentru a fi sută la sută în primul joc oficial, cu Minaur Baia Mare.”

CSU Suceava va începe sezonul Ligii Zimbrilor pe 11 septembrie, de la ora 17:30, tot în sala „Dumitru Bernicu”, împotriva formației Minaur Baia Mare.


Intră acum și în grupul de