Intră acum și în grupul de
Duminică, 7 septembrie 2025, Stadionul Tineretului din Gura Humorului va găzdui un eveniment sportiv de neratat: derby-ul local dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care marchează startul returului Diviziei Naționale de Seniori 2025.

Meciul, programat de la ora 11:00, va fi nu doar o confruntare între două echipe de tradiție ale județului, ci și un moment emoționant, dedicat retragerii din activitatea competițională a lui Ștefăniță Rusu, cel mai longeviv jucător de rugby de seniori din România, la 49 de ani.
Consiliul Județean Suceava susține cu mândrie rugby-ul județean, iar vicepreședinții Nicolae Robu și Stelian Simerea vor fi prezenți în tribune, purtând simbolic tricourile celor două echipe.
„Păcat că dl. președinte Șoldan a trebuit să plece la București, altfel ar fi fost și el în tribune. Încă din primul an de mandat al administrației Șoldan, Consiliul Județean a sprijinit financiar, în premieră, ambele echipe ale județului. Sper să fim cât mai mulți duminică în tribunele stadionului de la Humor și să fie un meci spectaculos”, a declarat vicepreședintele Nicolae Robu.
Într-un gest de apreciere, reprezentanții CSM Suceava, antrenorul-jucător Marcel Crețuleac și jucătorul Anton Medrihan, au oferit tricouri oficiale celor doi vicepreședinți.
„Eu voi purta tricoul Sucevei, club pentru care am jucat și eu cândva, iar Stelică va susține Gura Humorului, orașul său natal. Sperăm să vedem un meci spectaculos, cu tribunele pline”, a declarat Nicolae Robu.
La rândul său, Stelian Simerea a adăugat: „Acest derby va fi o sărbătoare a rugby-ului sucevean, care promovează valorile sportului în Bucovina”.


Ștefăniță Rusu, o legendă a rugby-ului românesc
Momentul central al evenimentului va fi retragerea lui Ștefăniță Rusu, o figură emblematică a rugby-ului. Cu o carieră de 30 de ani, Rusu a debutat la Politehnica Iași, a evoluat la CSM Suceava, unde a fost convocat la loturile naționale, și a acumulat experiență internațională în Franța și Spania. Revenit în țară, a contribuit la fondarea Rugby Club Gura Humorului, unde activează ca manager și mentor al tinerilor jucători. Un moment unic al carierei sale a fost jocul alături de fiul său, Sebastian Rusu, la Gura Humorului.
Consiliul Județean Suceava invită toți iubitorii sportului să participe la acest eveniment memorabil, care celebrează nu doar competiția, ci și dedicarea și pasiunea pentru rugby-ul județean.
Intră acum și în grupul de