O cabană în construcție din Sadău a ars într-un incendiu. Pompierii au salvat fondul forestier


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic a cuprins duminică dimineață o locuință particulară aflată în construcție în satul Sadău, comuna Brodina, fiind lichidat după o intervenție trei ore a pompierilor, fără să se propage la pădurea din apropiere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, pompierii militari au fost sesizați duminică în jurul orei 9:00, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o cabană particulară situată în fondul forestier.

La fața locului, alături de militari, au intervenit și lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Brodina și Straja, cu un total de cinci autospeciale de stingere, un vehicul utilitar șenilat și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau generalizat la întreaga structură – o construcție finalizată în proporție de 80%, realizată majoritar din lemn –, cu risc iminent de propagare la vegetația din jur.

Echipajele au lucrat intens timp de peste trei ore, reușind să lichideze incendiul la ora 12:15.

În incendiu au ars locuința particulară (tip cabană), pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, și terasa alipită (acoperișul respectivei structuri), pe o suprafață de 60 de metri pătrați. Au mai ars bunuri aflate în interior (aparate electrocasnice  unelte de tâmplărie, material lemnos și altele).

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit la acumulatorul unui echipament electric de lucru, lăsat sub tensiune în timp ce se încărca.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au reușit să protejeze fondul forestier adiacent.


Intră acum și în grupul de