Accident grav la trecere de cale ferată în Șcheia: Autoturism lovit de tren, o persoană încarcerată


Intră acum și în grupul de

Un autoturism a fost lovit de un tren, duminică după amiaza, la o trecere la nivel cu calea ferată, pe raza localității Trei Movile, comuna Șcheia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, la fața locului intervin pompierii militari cu două echipaje echipate cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic.

În interiorul mașinii a rămas încarcerată o persoană.

Aceasta este conștientă, cu multiple traumatisme, iar pompierii militari au lucrat pentru extragerea ei.

Victima încarcerată (un bărbat) a fost extrasă și predată echipajului SAJ Suceava, care i-a acordat primele îngrijiri medicale.

Rănitul va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.


Intră acum și în grupul de