Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat miercuri, printr-un comunicat de presă, startul licitației pentru modernizarea parcării de la Cetatea de Scaun, un proiect mult așteptat de suceveni și turiști.




„Am promis că vom moderniza parcarea de la Cetate și ne ținem de cuvânt. Trecem de la planuri la fapte”, a declarat Șoldan.
Lucrările, care vor transforma terenul improvizat folosit ani la rând pentru parcare într-un spațiu modern, vor fi executate în termen de 8 luni de la emiterea ordinului de începere.
Noua parcare va dispune de 133 de locuri, incluzând spații dedicate persoanelor cu dizabilități, mașinilor electrice, motocicletelor, microbuzelor și autocarelor.
Proiectul prevede facilități de ultimă generație: iluminat public modern, supraveghere video, bariere automate, camere LPR pentru recunoașterea numerelor de înmatriculare, sistem electronic de plată și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 5 milioane de lei, suma finală urmând a fi stabilită în urma licitației, pe baza celui mai bun raport calitate-preț.
Lucrările vor beneficia de o garanție de 36 de luni de la data recepției finale.
„Păstrăm atmosfera medievală la Cetate, dar nu și în parcare. Trecutul rămâne între zidurile Cetății, iar parcarea va fi una modernă, cu tot confortul și tehnologia zilelor noastre”, a subliniat președintele Șoldan.
Proiectul va facilita accesul la Cetatea de Scaun, Muzeul Satului Bucovinean și statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, contribuind la o experiență mai plăcută pentru vizitatori.
Intră acum și în grupul de