Intră acum și în grupul de
Delgaz Grid, compania de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale din grupul E.ON, a încheiat 23 de parteneriate cu instituții de învățământ tehnic dual și profesional pentru formarea viitorilor specialiști în domeniul energetic pentru anul școlar 2025-2026.

Peste 200 de elevi din 20 de instituții din județele Maramureș, Suceava, Alba, Arad, Cluj, Sibiu, Satu Mare, Bihor, Mureș, Harghita, Botoșani, Bacău, Iași, Vaslui și Neamț vor beneficia de practică în cadrul companiei, sub îndrumarea tutorilor specializați.
Dintre aceștia, 108 elevi se pregătesc pentru meserii în sectorul gazelor naturale, precum instalator (74), sudor (15) și operator distribuție (19), iar 95 de elevi se formează pentru distribuția energiei electrice, în domenii ca electrician de joasă tensiune (76), tehnician instalații electrice (18) și electrician în construcții (1).
Pe lângă instruirea teoretică și practică, Delgaz Grid oferă echipamente de protecție, bază materială și burse pe durata studiilor.
Absolvenții au oportunitatea de a se angaja în cadrul companiei.
Cei mai talentați elevi își pot demonstra competențele la concursurile profesionale organizate de Delgaz Grid, „Olimpiada Tehnică” și „Trofeul Electricianului”, care includ secțiuni dedicate tinerilor.
Compania susține și parteneriate universitare, precum cel cu Facultatea de Inginerie Electrică din București, pentru stagii de practică.
Delgaz Grid este membră a consorțiilor pentru învățământ dual coordonate de universitățile din Suceava, Bacău și, în curând, Târgu Mureș, contribuind la formarea profesională a studenților într-un mediu economic real.
Intră acum și în grupul de





