Intră acum și în grupul de
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR Nord-Est) se implică alături de reprezentanți ai autorităților locale și companiilor de transport care împărtășesc aceeași viziune de dezvoltare în proiectul european ICONIC (Intermodal CONnection for an Inclusive and Climate-friendly mobility), derulat între 2025 și 2029, pentru a promova soluții de mobilitate intermodală, digitală și ecologică.

Proiectul reunește parteneri din Slovenia, Spania, Portugalia, Polonia, Bosnia și România, cu scopul de a răspunde nevoilor comunităților, în special ale celor vulnerabile, prin schimbul de bune practici și actualizarea Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD).
În Regiunea Nord-Est, proiectul este susținut de Municipiile Iași, Suceava, Bacău, Botoșani, Piatra Neamț și Vaslui, Consiliul Județean Neamț, Troleibuzul Piatra Neamț, Societatea de Transport Public Iași, Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași și Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.
Lista rămâne deschisă pentru alte organizații interesate.

Un element inovator al proiectului este studiul regional de analiză comportamentală, coordonat de Facultatea de Psihologie și Științele Educației, care va fundamenta măsuri adaptate nevoilor reale ale cetățenilor, inclusiv ale persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor sau celor cu acces limitat la tehnologie.
Datele colectate vor contribui la îmbunătățirea politicilor locale de mobilitate, propunerea de soluții de transport ancorate în realitate și optimizarea comunicării proiectului.
Proiectul ICONIC reprezintă o oportunitate de a dezvolta soluții de mobilitate incluzive și sustenabile, care să răspundă nevoilor diverse ale comunităților locale.
Intră acum și în grupul de





