Intră acum și în grupul de
În data de 13 noiembrie 2025, de Ziua Bibliei, sărbătorită în aceeași zi cu Sfântul Ioan Gură de Aur, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, prin departamentul Curriculum și disciplina Religie, alături de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare și Sectorul Cultural, a organizat a patra ediție a proiectului Ora de Biblie. Evenimentul, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a adunat peste 7.500 de copii și tineri din județul Suceava, precum și elevi din București, județele Bacău, Brașov, Buzău, Galați, Maramureș, Satu Mare și Vaslui, din Portugalia și din Protopopiatul Cantemirului și Tigheciului, Republica Moldova.

Unic în România și, conform datelor disponibile, la nivel mondial, Ora de Biblie a implicat citirea integrală a Sfintei Scripturi într-o singură oră, între 13:00 și 14:00. Elevii au fost organizați în 381 de grupe de lectură, formate în 200 de școli și biserici.
Fiecare grupă a citit 3-4 capitole din cele 1.189 ale Bibliei (929 din Vechiul Testament și 260 din Noul Testament), repartizarea fiind adaptată vârstei și accesibilității conținutului.
Grupele din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au acoperit toate cărțile Vechiului și Noului Testament, iar cele din alte județe s-au concentrat pe Evanghelii.
Proiectul a urmat o metodologie didactică bazată pe evocare, realizarea sensului și reflecție, coordonată de profesori și preoți.
Aceștia au contextualizat textele, oferind informații despre cărți, autori și conținut, iar pentru elevii din clasele pregătitoare și I, lectura a fost asistată de educatori, profesori, preoți sau părinți, cu explicații adaptate.
La final, s-a inclus o secvență de înțelegere și aprofundare a mesajului, cu „gânduri de luat acasă”.
Coordonatoarea proiectului, prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie, a subliniat valențele educaționale, ecclesiale, duhovnicești și socio-emoționale ale inițiativei: „Ora de Biblie este un demers multidimensional care stimulează gândirea critică și reflexivă, întărește comuniunea comunității școlare și aduce elevii mai aproape de valorile scripturistice. Este o formă de rugăciune pentru pace și respect, care modelează viitorul prin caracterul tinerilor.”Evenimentul a reafirmat angajamentul Sucevei de a promova valorile biblice și de a le integra în educația tinerilor, sub semnul devizei „Hristos în mijlocul nostru!”.
Intră acum și în grupul de





