Crucea Roșie Suceava revine la Broșteni: 370 de familii afectate de inundațiile din iulie primesc pachete cu alimente, igienă și îmbrăcăminte de iarnă


Intră acum și în grupul de

Filiala Suceava a Crucii Roșii Române a lansat sâmbătă, 22 noiembrie, o nouă campanie de ajutor pentru cele 370 de familii din Broșteni ale căror gospodării au fost distruse sau grav afectate de inundațiile din 27-28 iulie 2025.

Fiecare familie primește un pachet care conține:

  • alimente de bază (ulei, zahăr, orez, fasole, conserve de carne)
  • produse de igienă (pastă de dinți, detergent lichid, gel de duș)
  • îmbrăcăminte de iarnă (bluză polar și pelerină de ploaie)

Valoarea totală a ajutoarelor depășește 100.000 lei, sumă strânsă exclusiv din sponsorizări private.

La distribuție participă circa 40 de voluntari din Vatra Dornei și Suceava.

În paralel, Crucea Roșie Română acordă un ajutor financiar suplimentar: 100 de familii grav afectate vor primi câte 1.500 lei pentru achiziționarea de materiale de construcții și finalizarea lucrărilor de refacere a caselor.

Până la sfârșitul anului, valoarea totală a sprijinului acordat de Crucea Roșie Suceava comunității din Broșteni va depăși 250.000 lei (aproximativ 50.000 euro).

„Autoritățile locale și județene au fost, ca de fiecare dată, parteneri serioși în identificarea și verificarea nevoilor reale. Le mulțumim sponsorilor, voluntarilor și tuturor celor care fac posibilă solidaritatea concretă”, a transmis Corneliu Dediu, director Crucea Roșie Filiala Suceava.


Intră acum și în grupul de