Decontarea navetei profesorilor, discutată la Prefectură în Comisia de Dialog Social


Intră acum și în grupul de

Marți dimineață, în sala „Nicolae Labiș” a Palatului Administrativ, a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social, convocată la inițiativa Uniunii Județene CNSLR–Frăția Suceava, prin președintele Gabriel Buliga.

La întâlnire au participat prefectul Traian Andronachi, vicepreședintele Consiliului Județean Nicolae Robu, subprefecții Camelia Damian și Bogdan George Pastrav, precum și directorul de cancelarie al prefectului, Cătălin Fediuc.

Tema centrală: dificultățile întâmpinate de profesori și personalul auxiliar în decontarea navetei, conform legislației actuale.

Reprezentanții sindicali au semnalat blocajele administrative și diferențele de interpretare care afectează cadrele didactice din județ, în special în zonele rurale.

Autoritățile au arătat deschidere totală și au analizat soluții concrete pentru aplicarea unitară și predictibilă a legii, astfel încât personalul din învățământ să beneficieze rapid și corect de drepturile legale privind transportul.


Intră acum și în grupul de